Jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop – aşa s-ar sintetiza declaraţiile de astăzi ale preşedintelui Traian Băsescu legate
de aderarea României la spaţiul Schengen. De fapt, de recunoaştere a întârzierii acestui moment. „Eu îmi asum responsabilitatea politică a întârzierii accesului României în Spaţiul Schengen, pentru că sunt şeful statului şi cineva trebuie să-şi asume această responsabilitate”, a spus curajos Băsescu. Curajos, însă, până la sfârşitul frazei. Pentru că a început să împartă rapid vina cu restul lumii – parlamentari, justiţie şi cine s-a mai nimerit. De parcă-n toţi aceşti ani, Traian Băsescu nu ar fi avut la îndemână toate instrumentele pentru a asigura toate condiţiile ca România să adere fără dureri de cap la Schengen – de la numirea miniştrilor până la a procurorului general. Una din marile probleme pentru care ni s-a spus pas este cea a corupţiei de la frontieră. Devenit un fenomen instituţionalizat, după cum au început, acum, să recunoască până şi procurorii prin sălile de judecată. Nimic nu s-a întâmplat în toţi aceşti ani pentru a se face cât de cât ordine. În timp ce la televizor se răcnea despre lupta împotriva corupţiei, prin vămi, angajaţii statului cu spate politic făceau parte-n parte banii negrii cu contrabandiştii, care mai apoi plecau pe filiere spre centru „ca să fie bine”. Toată lumea ştie despre acestea, dar sistemul românesc de apărare a legii a reuşit de prea puţine ori să reacţioneze, iar cei picaţi au fost, întotdeauna, cei mai mici din piramidă. Pagube colaterale, adică. Că este mai mult decât responsabil pentru eşecul Schengen ( ca să nu mai discutăm de schimbarea în plin proces de evaluare a lui Vasile Blaga cu „băiatul bun” absolvent de bacalaureat la 24 de ani, Traian Igaş) ne-a mai dovedit-o, încă o dată Traian Băsescu, care are în fişa postului politica externă a României. Să ieşi în public şi să îndemni să nu se dea cu pietre în Germania, după ce valetul tău tău Teodor Baconschi a ieşit public să şantajeze unul din greii UE ca ultima ţaţă de mahal, este dovada supremă a cinismului a jumătăţii de om călare pe jumătate de iepure şchiop care se crede Făt Frumos călare pe calul său înaripat.




