După ce s-au băgat zece milioane de euro pentru modernizarea drumului judeţean dintre Timişoara şi Maşloc, au început să apară
craterele. Dovada a fost făcută, astăzi, în plenul Consiliului Judeţean Timiş, de pesedistul Cătălin Tiuch care a venit cu probe – fotografii cu gropile apărute la dimensiunea naturală a acestora. „Mi-aţi spus la plenul trecut că nu există probleme pe această şosea. Acum am venit cu imaginile ca să le şi vedeţi şi să nu mai fie discuţii”, i-a spus Tiuch preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, pedelistul Constantin Ostaficiuc. Cel mai mare crater avea un metru în diametru. Iritat de gestul consilierului, ca şi vicepreşedintele CJT, pesedistul Adam Crăciunescu, responsabil de drumuri, Ostaficiuc a încercat să evite, comentând faptul că „aţi fotografiat artistic gropile”. Directorul Gheorghe Mirel a promis că ” am verificat lucrările când au fost reparate remedierile. Nu se poate să fie aşa ceva”. Ostaficiuc a continuat să-l ironizeze pe Tiuch, recomandându-i să facă o excursie cu directorul din consiliul judeţean pentru a-i arăta unde sunt mai exact gropile. Într-un final s-a stabilit ca reparaţiile să fie făcute de constructor, dar nu s-a spus şi când.






