Sistemul de parcare Telpark are tot mai mulţi inamici, numai astăzi, înregistrându-se două „şarje” împotriva acestuia. Primul atac a
venit din partea consilierului liberal Ciprian Jicihici, care la ultimul plen al Consiliului Local Timişoara a cerut chiar desfiinţare ADP SA, care administrează şi locurile de parcare ale primăriei. Jichici s-a artătat, astăzi, nemulţumit de faptul că subordonaţii directorului Liviu Barbu de la ADP şi-au permis să instaleze panouri pe mai multe străzi, pentru care nu există, încă, aprobare din partea consilierilor locali. Proiectul de HCL prin care se doreşte extinderea sistemului de taxă în zona stadionului „Dan Păltinişanu” va intra în dezbaterea consiliului local de abia săptămâna viitoare. De asemenea, consilierul democrat liberal Constantin Sandu a cerut, tot astăzi, înlocuirea sistemului Telpark cu o altă variantă de taxare a parcării, una dintre soluţii fiind restrângerea acestuia doar în zona centrală şi creşterea preţurilor.






