greva finante 1 p„Cu burta goală nu poţi combate evaziunea fiscală. Asta trebuie să înţeleagă toată lumea”, explică Marius Pavel, consilier juridic şi lider de sindicat. În spatele lui colegii dau aprobator din cap. Au întrerupt cu toţii lucrul, astăzi, în urmă cu puţin timp. Inspectori fiscali, comisari de Gardă Financiară şi ceilalţi angajaţi ai Finanţelor Timiş s-au adunat în holul de la intrare. „La ultimul salariu, eu am luat 480 de lei şi nevasta, care lucrează tot la Finanţe 420 lei. Soacră mea, cre locuieşte cu noi, a luat singură 900 lei. Stăm la casă şi mai punem în grădină un castravetre, o roşie. Nu ştim ce o să facem. Luna asta ne-am împrumutat de bani. Ce facem luna viitoare nu ştiu”, povestea un alt angajat. Nici Petria Şuşca nu stă mai bine – a ajuns să câştige mai puţin decât la angajare „în 99 am intrat la Finanţe cu 960.000 lei, acum după 12 ani am un salariu de 808 lei şi sunt inspector principal”. Din loc în loc apar fluturaţi de salarii cu sume mai mici decât ajutorul de şomaj. „Asta e cadou de la Guvern”, comentează cu un zâmbet încleştat în colţul gurii finanţiştii.Protestul spontan de jumătate de oră va fi recuperat  la sfârşitul programului. Peste 90% dintre sindicalişti s-au declarat de acord cu greva generală pe perioadă nedeterminată. Deocamdată nu se ştie când începe protestul. Un lucru este însă cert „bulgărul a luat-o la vale şi se rostogoleşte din ce în ce mai tare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.