Când vor să dea o autorizaţie de construcţie cu cântec, dar să nu-şi pună semnătura pe document, primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu şi secretarul Ioan Cojocari se folosesc de legea acceptării tacite – a acuzat, astăzi, prefectul Mircea Băcală. „Legea spune că, dacă în 30 de zile autoritatea nu răspunde afirmativ sau negativ, firmele care depun documentaţii, pentru autorizaţie de construcţie, de exemplu, se pot adresa instanţelor de contencios administrativ pentru a obţine prin intermediul justiţiei autorizarea. Când nu vor să-şi pună semnătura primarul şi secretarul se folosesc de aceastăt procedură a acceptării tacite. La nivelul Primăriei Timişoara există o practică pentru anumite firme. Dar s-au creat şi prejudicii. În perioada 2009-2009, primăria a fost obligată să plătească din bugetul local pentru aceste cazuri şi despăgubiri firmelor, în valoare de patru miliarde de lei vechi. Din acestea 220 de milioane s-au dus la o firmă care este condusă de o persoană extrem de apropiată domnului primar”, a acuzat Băcală. La insistenţele jurnaliştilor, prefectul de Timiş a susţinut că „este vorba de aceiaşi firmă despre care aţi scris, de curând, că a întocmit documentaţia pentru noua hală a Continental. În cazul respectiv, firma apropiată de domnul primar a câştigat autorizaţia de construcţie pentru un client în instanşă, iar firma a primit şi acele despăgubiri”. Firma la care a făcut referire prefectul este MG Building Design SRl, unde printre acţionari este şi fiul primarului George Ciuhandu. Trucul cu acceptarea tacită a fost folosit pentru clădiri care depăşesc regimul de înălţime al zonei sau pentru pensiuni construite în apropierea bisericilor. Mircea Băcală a mai acuzat şi faptul că „Corpul de control al primarului a ştiu de aceste situaţii şi nu a făcut nimic. De unde ştiu? Sunt o persoană informată. Pentru acest lucru, legea prevede închisoare de la 1 la 5 ani. Domnul secretar este cel care trebuie să vegheze la bunul mers al activităţii din Primăria Timişoara. Consider că domnul Cojocari trebuie invitat la comisia de disciplină, condusă de subprefectul Zoltan Marossy, pentru a răspunde de ce trebuie plătiţi aceşti bani ai contribuabililor pentru neglijenţa unor funcţionari”.
Secretarul Ioan Cojocari susţine însă că „la noi structura este bine definită. În fiecare caz de acceptare tacită s-a făcut anchetă internă de către corpul de control şi comisia de disciplină a luat măsuri. Secretarul nu are cum să urmărească documentele la nivelul fiecărei direcţii. În general, la Urbanism şi Comercial sunt situaţii de genul acesta. N-are de ce să mă cheme prefectul la comisia de disciplină. Trebuie să spună punctual în care caz secretarul nu şi-a făcut treaba. Numai la modul general nu merge”.






