Doi agenţi de la secţia 4 de Poliţie din Timişoara, soţ şi soţie, au fost bătuţi, ajungând în spital cu maxilarele rupte. Incidentul s-a
petrecut, aseară, la o spălătorie aflată în apropierea Pieţei de Gros. Ştefan şi Ramona Enică erau în timpul liber şi s-au dus să-şi spele maşina. Din informaţiile existente până acum totul s-a petrecut pe fondul unui conflict spontan izbucnit între cei poliţist şi un alt şofer pe motiv de prioritate. Şoferul unei maşini aflată la spălat a vrut să iasă cu spatele, iar Enică era la coadă ca să-şi spele maşina. Poliţistul i-a cerut să iasă normal pentru că şi-a făcut rezervare de dimineaţă şi mai era puţin până se închidea. Şoferul din cealaltă maşină a coborât şi după o ceartă scurtă l-a lovit cu pumnul în faţă. Soţia agresatului a sărit în apărarea lui, dar şi ea a fost lovită de scandalagiu. Cei doi agenţi nu şi-au declinat calitatea de poliţişti în timpul conflictului. După ce i-a „curentat” pe cei doi agenţi, individul a dispărut. Agenţii au fost internaţi la Clinica de chirurgie maxilo-facială cu fracturi de mandibulă, având fiecare câte 45 de zile de îngrijiri medicale, în primă fază. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale l-au identificat pe agresor – un cunoscut interlop, care acum este căutat pentru a fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.






