Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza şi secretarul Ioan Cojocari s-au ales cu plângeri penale din gheorghe ciuhandu  22 ppartea lui Mihai Miza, care cere de mai mulţi ani să fie despăgubit pentru că pe terenul său este construită o parte din uzina de apă a municipiului. Proprietarul terenului a început inclusiv o acţiune în instanţă de demolare a clădirilor ridicate pe terenul său. Deşi există o hotărâre de consiliu local prin care se decidea, în ianuarie 2009, cumpărarea terenului, în urma unei evaluari, acest lucru nu s-a întâmplat, reprezentanţii municipalităţii amânând despăgubirea proprietarului prin diverse propuneri, care au rămas fără rezultat. Primarul Ciuhandu este acuzat în plângerea penală depusă împotriva sa, ca şi ceilalţi doi, de abuz în serviciu contra intereselor persoanei. În sesizare se arată că deşi există această decizie de despăgubire „până în prezent Primarul Municipiul Timişoara care, în conformitate cu prevederile art. 61 alin.2 din Legea 215/2001(r1) are obligaţia de punere în aplicare a hotărârilor Consiliului Local, nu a pus în aplicare Hotărârea nr.8 din 27.01.2009, prin care s-a aprobat cumpărarea de către Municipiul Timişoara a terenului”.  Miza se consideră păgubit cu peste 450.000 euro din această cauză. Viceprimarul Adrian Orza este acuzat că nu a respectat aceiaşi hotărâre şi „fără mandat” l-a invitat pe Mihai Miza să negocieze preţul , iar ulterior a propus consilierilor locali un schimb de terenuri, fără acceptul proprietarului.

Plângerea penală împotriva secretarului Ioan Cojocari a fost depusă după ce în şedinţa din 29 iunie a.c. a picat, iniţial, la vot propunerea de începere procedurii prealabile pentru exproprierea terenului. Cu toate acestea,  după 40 de minute secretarul a revenit şi a arătat faptul că ” din punctul lui de vedere proiectul a fost adoptat pe motiv că prin proiect se solicită adoptarea declanşării procedurii de cercetare prealabilă privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi îl determină pe preşedintele de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Timişoara să-l declare adoptat. Apreciez faptul că dacă Secretarul Municipiului Timişoara, Ioan Cojocari, considera că este nelegală Hotărârea adoptată, avea la îndemână Instanţa de Contencios Administrativ pe care o putea sesiza să se exprime cu privire la legalitatea hotărârii şi nu să intervină după ce hotărârea a fost respinsă, întrucât, în concordanţă cu prevederile art. 117 din Legea 215/2001, secretarul putea să nu avizeze pentru legalitate hotărârea, nu să intervină în plenul şedinţei şi să-şi exprime punctul personal de vedere fără a indica un temei de drept în acest sens”, se arată în plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Până acum, în cadrul cercetărilor prealabile, singurul audiat până acum a fost Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza dând declaraţie ca martor în dosarul primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.