Documentele depuse în dosarul de insolvenţă al Euromobille dovedesc fără nici un fel de dubiu legăturile controversatului om de mann 4 ppafaceri Nicolae Mann cu această firmă. Vă reamintim faptul că PRESSALERT.ro a dezvăluit minciuna spusă de Mann în faţa instanţei că nu are nici un interes legat de Euromobille şi că nu a primit nici un ban în a doua parte a anului trecut. Asta deşi evidenţele contabile depuse la dosarul de insolvenţă dovedesc că a primit peste 1,29 milioane lei. Violeta Morariu, proprietara oficială a Euromobille, este urmărită penal alături de alţi apropiaţi ai lui Mann de DIICOT pentru că au încercat fraudarea Aton Transilvania prin intermediul unor bilete la ordin în valoare de 75 milioane de euro.

Printre băncile înscrise la masa credală se află şi Banca Transilvania care, conform documentelor depuse, are de recuperat peste 15,9 milioane lei. Banii au fost daţi de bancă sub diverse forme, o parte fiind sub formă de scrisori de garanţie folosite de Euromobille pentru lucrările de la autostradă –  garantarea de bună plată, de bună executare a contractelor. Printre garanţiile pentru acest credit s-au aflat şi cele depuse de Nicolae Mann şi soţia sa, ca persoane fizice. În contractul de credit semnat în 14 august 2009 există o clauză specială care prevede „prelungirea termenului acordat d-lui Nikolaus Mann, în care va deveni asociat(singur sau împreună cu familia) al SC Euromobille SRL până la data de 15.08.2010”. Altfel spus, banca îi condiţiona acordarea creditului de intrarea oficială în societatea pe care o controla din umbră. Documentul este semnat de Banca Transilvania, Euromobille, Nicolae Mann şi soţia acestuia. De asemenea, documentele dovedesc legătura lui Nicolae Mann cu cei implicaţi în operaţiunea de devalizare a Aton Transilvania. Interesant, că în 29 decembrie 2009, cu doar o zi ca Euromobille SRL să depună oficial cererea de intrare în insolvenţă, au fost semnat alte două contracte de garanţie personală cu Banca Transilvania pentru creditele firmei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.