Tata socru sau viitorul partidului? Aceasta este dilema preşedintelui PSD, Victor Ponta, în cazul filialei Timiş după demisia lui Sorin 
Grindeanu din funcţia de prim-vicepreşedinte şi declaraţiile pline de vitriol ale senatorului Ilie Sârbu. Dincolo de textele standard despre membrii de partid care decid preşedintele filialei, poziţia lui Ponta contează. Cel mai greu pesedist din judeţ prin trecutul său ministerial şi experienţă politică, Ilie Sârbu a fost mai întotdeauna adeptul politicii de punere a batistei de ţambal. De găsire a celei de a treia căi, în care să împace şi puterea şi opoziţia. Prea puţine au fost situaţiile în care a fost adeptul poziţiilor tranşante. Mai degrabă când a fost vorba de o atingere a persoanei sale sau calcul politic de moment chiar a impus-o. A avut însă abilitatea de a conduce lucrurile astfel încât să rămână, întotdeauna, cu capul deasupra apei. Indiferent de pagubele colaterale.
Din generaţia tânără a social-democraţilor timişeni, Sorin Grindeanu a fost cel care a reuşit să manevreze cel mai bine prin apele tulburi ale politicii de partid. A ştiut să profite de conjuncturile favorabile şi n-a ezitat să-şi execute politic adversarii din interior. Înainte şi după alegerea lui Ponta ca preşedinte a fost printre puţinele voci din cu o poziţie anti PD-L extrem de clară. Ultima a fost legată de cererea ca ai săi colegi de partid să aleagă între funcţiile din PSD şi posturile guvernamentale ale Executivului lui Boc. Chestiune rămasă în coadă de peşte, după amânarea luării unei decizii de către Sârbu. Deşi nominalizat de Ponta ca unul din oamenii politici de viitor ai partidului de la care se aşteaptă rezultate în bătălia pentru Primăria Timişoara, Grindeanu are marele dezavantaj de a nu fi perceput ca liderul care poate fi ascultat de bătrânii şi greii organizaţiei.
În ecuaţia complicată a catacombelor pesediste nu trebuie uitat un detaliu. Ponta a fost propus de filiala Timişoara a PSD, condusă de Grindeanu, la şefia partidului, când încă organizaţia judeţeană sufla în pânzele lui Mircea Geoană. A fost o asumare tranşantă, menţinută până la capăt. E puţin probabil ca Grindeanu să fi făcut această mişcare fără ştiinţa celui care l-a nominalizat ca unul din oamenii de viitor ai partidului. Măcar pentru faptul că amândoi mai au o lungă viaţă politică-n faţă. Reacţia violentă a lui Sârbu dezvăluie şi nervozitatea politicianului de cursă lungă care ştie că la primul semn de slăbiciune, activul schimbă macazul. Modul în care se va termina această poveste va da direcţia în care se vor îndrepta social-democraţii timişeni.
