Altă dată spaima infractorilor, poliţiştii de la judiciar au ajuns saci de box pentru interlopi. Un inspector de la Biroul investigaţii
criminale de la Poliţia Municipiului Timişoara, a fost bătut cu parul şi a încasat câţiva pumni, sâmbătă dimineaţa, în barul Lepa Brena din Timişoara, locul preferat de petrecere al interlopilor. Nicolae Mezei, de la compartimentul Violenţe, era în afara orelor de serviciu şi petrecea împreună cu mai mulţi colegi. La un moment dat, când a ieşit afară, a fost lovit de un individ care a plecat după el. Din informaţiile deţinute de PRESSALERT.ro, atacatorul este un fost boxer. În sprijinul acestuia a venit un alt interlop, care a început să-l lovească pe poliţist cu un par. A urmat o bătaie generală în care au fost implicaţi atât ceilalţi poliţişti aflaţi în Lepa Brena, cât şi celilalţi interlopi din bar. Oamenii legii s-au ales chiar şi spray lacrimogen în ochi de la una din tinerele aflate-n zonă. După ce au dispărut din zonă pentru că erau depăşiţi numeric, poliţiştii au revenit pentru a-l recupera pe Mezei. Au sosit mai multe echipaje de poliţie după un timp. Motivele pentru care a izbucnit scandalul a rămas un mister. Inspectorul Mezei susţine că ” nu a fost bătaie. Am luat un pumn de la unul pe lângă care treceam. A fost întâmplător. Se întâmplă de multe ori în locuri din acestea să se ia din senin de tine. Nu am fost lovit cu parul. După ce am luat pumnul, am fugit ce era să fac?”. În urma verificărilor, atât poliţistul, cât şi agresorul au fost sancţionaţi în conformitate cu Legea 61/2001 pentru provocarea scandalului, cu câte 200 lei. Inspectorul Mezei neagă acest lucru, susţinând că ” eu nu ştiu de nici un proces verbal. Nu am primit aşa ceva”
Comisarul şef Gheorghe Popescu, aflat la conducerea IPJ Timiş, a declarat pentru PRESSALERT.ro că „am dispus inspecţiei interne verificări pentru a stabili condiţiile în care s-a produs incidentul. Chiar dacă poliţistul era în timpul său liber, situaţia nu este deloc normală. Vom dispune măsuri în funcţie de rezultate”. Alături de Mezei mai sunt verificaţi subinpectorul George Gavrea, tot de la compartimentul Violenţe şi agentul Daniel Bădescu de la furturi din buzunare.






