Membrii trupei Nouvelle Vague se întâlnesc cu fanii din Timișoara înaintea concertului

0

Cu câteva ore înaintea concertului pe care îl vor susţine în Timişoara, membrii formaţiei Nouvelle Vague vor avea o întâlnire cu cei care le îndrăgesc muzica, evenimentul urmând să se desfăşoare în 21 iunie de la ora 17.30 la Institutul Francez din Timişoara. După întâlnire, artiştii vor merge direct spre Parcul Rozelor unde, la ora […]

Talente tinere în modă pe covorul roșu, la Timișoara Fashion Days

0

După o pauză de mai bine de zece ani, revine primul festival de modă organizat la începutul anilor ‘90 la Timişoara, evenimentul fiind realizat cu sprijinul Fashion Fridays şi al Casei de cultură a Studenţilor. Manifestarea va găzdui, timp de două zile, o explozie de frumuseţe şi  inovaţie. La iniţiativa regretatului Toni Vlad, fost director […]

”Opera Țărănească” încheie stagiunea Teatrului Maghiar din Timișoara. Ce surpriză vor avea spectatorii fideli

0

Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timişoara îşi încheie stagiunea 2012 – 2013 cu spectacolul de mare succes ”Opera ţărănească” în regia lui Szikszai Rémusz. Evenimentul va avea loc joi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului. Totodată, cu ocazia încheierii stagiunii, pe scena Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” vor fi […]

Concurs pentru tineri DJ: criteriile care îi pot aduce pe scena profesioniștilor

0

West Dj Festival este un concurs pentru tinerii DJ în devenire ce nu au avut şansa să mixeze în faţa unui public numeros, după cum spun organizatorii acestei manifestări, evenimentul intenţionând să susţină artiştii „care au potenţial, însă nu au avut posibilitatea de a se face remarcaţi din diferite motive“. Înscrierile pentru acest concurs se […]

Gărâna Jazz Festival, un regal de neuitat pentru iubitorii genului

0

Cea de-a 17-a ediţie a Gărâna Jazz Festival va avea parte în acest an de invitaţi de seamă atât de peste hotare, cât şi din ţara noastră, cele patru zile de concerte programate a se desfăşura la Poiana Lupului în perioada 11- 14 iulie anunţându-se un regal de neuitat pentru melomanii care apreciează acest gen […]

“Cool hunting” cu designerul Răzvan Ciobanu: cum să ajungi în echipa perfectă de modele

0

Celebrul designer român Răzvan Ciobanu caută tinere talente pentru formarea unei echipe perfecte de modele în cadrul unui proiect „cool hunting“, evenimentul urmând să se desfăşoare joi, de la ora 22.00, la clubul No Name. „Săptămâna asta sunt în Timişoara în căutarea unei echipe perfecte de modele, fete şi băieţi, cu care să putem organiza […]

„Prometeu înlănțuit”, o premieră a teatrului timişorean pregătită pentru toamnă

0

Unul dintre exponenții teatrului contemporan sârbesc, Kokan Mladenović, montează în aceste zile la Timișoara o piesă așteptată cu sufletul la gură de adepții teatrului clasic reinterpretat în spiritul momentului. Sârbul l-a ales pe directorul adjunct al Naționalului timișorean, Ion Rizea, pentru rolul protagonist în piesa „Prometeu înlănţuit”, un scenariu după Eschil. În urmă cu o […]

Festivalul care celebrează dansul pe scenă sau pe peliculă

0

ConTEMPO, primul Festival de dans contemporan de la Timișoara, care a început astăzi, înseamnă dincolo de ritm, toate sentimentele umane posibile. Timișorenii sunt invitați la spectacole, filme, o expoziție de fotografie și un atelier de dans, toate centrându-se în jurul diverselor moduri de a percepe timpul prin mișcare și a mișcării în timp. ConTEMPO are […]

Burning Table, rockerii timişoreni cu influenţe de Seattle pregătesc un DVD

0

După concertele susţinute în diverse oraşe ale ţării şi în Viena, timişorenii de la Burning Table au fost invitaţi să susţină un concert în deschiderea recitalului legendarei trupe The Animals care va avea loc la Bucureşti, în data de 14 iunie. Cea de-a doua ediţie a festivalului „Rock în Parc”, va beneficia de concerte speciale […]

Momcilo Bajagic „Bajaga“, despre Timișoara: “E un oraş cu o atitudine specială”

0

Momcilo Bajagic „Bajaga“, liderul uneia din cele mai îndrăgite şi populare trupe din Serbia, Bajaga I Instruktori, speră ca în această toamnă să revină cu un concert în oraşul nostru, un loc care îi este aproape de suflet, după cum ne-a declarat celebrul muzician. Povestea celebrei trupe care a susţinut după Revoluţie mai multe concerte […]

Google search engine

Ultima oră

Articole recente