Percheziţii la penitenciar, la persoane suspectate de înşelăciuni prin telefon. Gruparea ar fi fost...

Poliţiştii fac, joi, cinci percheziţii la o grupare de înşelăciuni prin telefon care ar fi fost coordonată de doi deţinuţi. Anchetatorii au stabilit, în urma investigaţiilor, că membrii grupării infracţionale, coordonată de două persoane încarcerate în Penitenciarul Galaţi, ar fi înşelat mai multe persoane, după ce s-au dat drept reprezentanţi ai unei companii de telefonie […]

Recomandări pentru turiştii români care vor să viziteze Istanbulul şi alte zone din Turcia

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a transmis un comunicat în care face câteva recomandări celor care se pregătesc să viziteze Istanbulul şi alte zone din Turcia în această perioadă. Turiştii pot vizita fără reţineri Istanbulul, evitând zona Taksim, unde au loc proteste, iar în Antalya, Bodrum şi Kusadasi activitatea turistică se […]

Declarațiile lui Băsescu despre un nou referendum au pus USL-ul pe jar. Ce spune...

Conducerea USL s-a reunit în şedinţă, în această dimineaţă, la Senat, întâlnirea având loc ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care aseară a anunţat că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral, informează Mediafax. Premierul Victor Ponta a catalogat drept „un nou scandal” anunţul preşedintelui Traian Băsescu privind declanşarea unui nou […]

Percheziții la persoane suspectate de tăieri ilegale de păduri. Cât este prejudiciul

Zeci de percheziţii au loc, în această dimineaţă, la firmele şi locuinţele unor persoane suspectate că au tăiat ilegal arbori şi au comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate tranzacţiile, informează Mediafax. Perchezițiile au loc în județul Argeș. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu, sunt în desfăşurare […]

Accident pe autostradă: un TIR a luat foc, un om a fost rănit

Un TIR turcesc încărcat cu subansamble metalice a luat foc, în această dimineaţă, iar un şofer care a oprit şi a intervenit pentru stingerea focului a fost rănit în momentul în care traversa şoseaua. Accidentul s-a produs la kilometrul 100 al autostrăzii București – Pitești, pe sensul spre Pitești, unde TIR-ul a lovit glisiera de […]

Mandatul preşedintelui, redus la patru ani în Noua Constituţie. Ce amendamente a adoptat Comisia...

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, astăzi, o serie de amendamente ce îl vizează pe preşedintele României, care va fi definit drept „şef al statului”, mandatul acestuia se va reduce la patru ani, iar PNL şi-a retras amendamentul care impunea interdicţii foştilor preşedinţi, informează Mediafax. Membrii Comisiei au adoptat două amendamente propuse de PNL, […]

Noi avertizări cod galben de ploi. Cum va fi vremea în Banat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare cod galben de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, valabilă de de la ora 16.00 până mâine, la ora 09.00. Avertizarea este valabilă în aproape toate judeţele ţării, cu excepţia Bucureştiului şi a 11 judeţe din est şi sud. Instabilitatea atmosferică se va accentua în […]

Antonescu: “Matricea familiei este bărbatul şi femeia. Pot fi de acord însă cu parteneriatele...

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat aseară că „matricea familiei” este căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, însă poate fi de acord cu legiferarea parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex, precizând că nu susţine adopţiile de către astfel de cupluri. Antonescu a susţinut într-o emisiune a televiziunii Digi 24 că în primă instanţă, […]

Dragnea: „Optăm între opt sau nouă regiuni”. Care este cel mai important criteriu pentru...

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat astăzi, în emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV, că numărul regiunilor de dezvoltare va fi opt sau nouă, infornează Mediafax. „Criteriile pe care le-am avut în vedere sunt în principal criterii funcţionale. Am spus de la început, nu intenţionez să propun (…) un proiect de regionalizare care să […]

Un film indian a luat marele premiu la TIFF 2013. Lista completă a laureaților

Lungmetrajul indian „Corabia lui Tezeu”, de Anand Gandhi, a câştigat Trofeul Transilvania aseară, la gala de premiere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2013, care a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Trofeul a fost înmânat unui membru al echipei filmului de către actriţa Luminiţa Gheorghiu şi cineastul Jiří Menzel, care au primit, […]

Google search engine

Ultima oră

Articole recente