Cum vrea Bojin să facă din lacul Surduc destinație internațională

0

După ce a anuţat că se vrea vicepreşedinte PSD la nivel naţional, șeful Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin anunţă că are planuri mari pentru dezvoltarea turismului  în Timiş. Mai exact, vrea să transforme Lacul Surduc în destinaţie internaţională. Astfel, Bojin a precizat că a discutat cu ministrul Turismului, conservatoarea timişeană Maria Grapini, „despre trei proiecte […]

Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad controlată de Ministerul Educaţiei după descinderile procurorilor

0

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că va demara un control la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Acesta se va derula „ imediat ce investigaţiile specifice legate de funcţionarea şi activitatea acesteia vor fi finalizate de autorităţile statului care instrumentează cazul”. Vă reamintim, că procurorii Parchetului de pe […]

Urmărire pentru prinderea unui contrabandist. Vezi cum a încercat să scape de ţigări VIDEO

0

Poliţiştii oraşului Deta au avut, ieri, parte de o nouă urmărire ca-n filme pentru prinderea unui contrabandist de ţigări. În urma unor informaţii, poliţiştii l-au observat pe raza localităţii Voiteg pe G. Bogdan, de 27 de ani, din Deta, despre care ştiau că transportă cu autoturismul 2900 pachete de ţigări netimbrate. Agenţii au  urmărit autoturismului, moment în care […]

Un tânăr suspect de gripă porcină, internat la Spitalul Județean din Timişoara. Vezi în...

0

Un tânăr de 22 de ani, din Valea Jiului, suspect de gripă porcină, este internat, de ieri, la secția de Terapie Intensivă la Spitalul Județean din Timișoara. Tânărul se întorsese de curând din Anglia, unde a fost la muncă, iar din primele informații, e posibil ca acesta să fi luat virusul din străinătate. Virgil Musta, […]

Audi A3 burdușit cu țigări de contrabandă, descoperit în vama Moravița

0

Polițiștii de frontieră de la Moravița au reușit, aseară, să descopere o mașină „tapetată” cu ţigări de contrabandă din Serbia. În jurul orei 21.30, pe sensul de intrare în ţară s-a prezentat la control cetăţeanul sârb Korneliu U., la volanul unui autoturism marca ,,Audi A3”, însoţit fiind de prietena lui Elena H., cetăţean român. În urma […]

Robu recunoaște că PNL are postaci pe site-urile de știri. Dar o fac gratis!

0

Edilul şef Nicolae Robu a făcut dezvăluiri cel puțin interesante din culisele campaniilor electorale ale PNL Timiş. La începutul acestei săptămâni, Robu a explicat că are un succes fenomenal cu dezbaterile pe care le organizează pe conturile sale de Facebook, lămurind că „la sondajul privind fuziunea dintre Medicină şi Politehnică atunci a fost incredibil pentru […]

Elevii timișoreni pot să fure meserie de la adulții care îi inspiră

0

Elevii din judeţul Timiş au posibilitatea şi în acest an să stea pentru câteva zile în spatele unui profesionist. Ei vor putea astfel răspunde mai uşor la întrebarea „Ce vreau să devin când o să fiu mare?”. Programul internaţional Job Shadow Day a ajuns la cea de-a XI-a ediţie. Acesta presupune ca tinerii să-și ia […]

Noul director al Asociației “Timișoara Capitală Culturală Europeană”, despre brandurile orașului

0

Asociaţia „Timişoara Capitală Culturală Europeană” are un nou director executiv, începând din această lună. Este vorba despre Simona Neumann, care este convinsă că oraşul de pe Bega are toate şansele să intre în lupta pentru Timişoara – Capitală Culturală în anul 2021. Până în 2015 însă, când oraşul nostru îşi va depune oficial candidatura, este […]

Robu despre pedeliștii din Timiș: “Cred că ei ar dori ca Acvariul să rămână...

0

A mai trecut o săptămână şi Acvariul din centrul oraşului încă nu a fost demolat. Asta deși, la finele săptămânii trecute, edilul-şef Nicolae Robu dădea asigurări că „se reiau lucrările de unde s-au oprit. Sunt închise şi magazinul alimentar, şi covrigăria dinspre Alba Iulia. Se lucrează efectiv la demontare. După această etapă, care va ţine […]

Omer Radovancovici, „prinţul Clisurii Dunării”, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru contrabandă....

0

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă în dosarul DIICOT al grupării de contrabandişti condusă de Omer Radovancovici, primarul PD-L din Pojejena. Judecătorii i-au respins recursul, acesta rămând cu pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare. Acesta împreună cu alţi membrii ai grupării au fost arestaţi în urma unei ample operaţiuni a […]

Google search engine

Ultima oră

Articole recente