Penibil – Ceremoniile oficiale de comemorare a eroilor, deschise cu…colinde

0

Seria gafelor legate de comemorarea a 20 de ani de la sângeroasele evenimente din Decembrie 1989  a fost continuată şi astăzi de autorităţile locale. Primul moment al manifestărilor organizate de Primăria Timişoara a fost o şedinţă festivă a consiliului local. Mulţi dintre consilierii au preferat să ignore evenimentul, locurile goale din sală fiind ocupate de revoluţionari sau […]

Pastorul Tokes s-a purtat ca un bădaran cu invitatul său special Lech Walesa

0

Aniversarea a 20 de ani de la revoluţia din Decembrie 1989 a început sub semnul improvizaţiei. Invitat de onoare al lui Laszlo Tokes la manifestările organizate în 15 decembrie de biserica reformată,  liderul Solidarităţii poloneze, Lech Walesa a avut parte de  o primire umilitoare. Când a ajuns la Universitatea de Vest, Walesa nu a fost aşteptat de nimeni la intrare. Însoţit […]

Demiterea lui Idolu, grăbită de un sms pro PSD, trimis consilierei lui Berceanu

0

Ministrul Radu Berceanu şi-a explicat, astăzi,  graba de a-l demite, chiar în prima zi după prezidenţiale, pe Dan Idolu din funcţia de director al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara- „am avut mai multe plângeri legate de activitatea de aici, sigur, ca de obicei, unele au fost mai întemeiate, altele mai puţin întemeiate. Cred că la un moment […]

A venit iarna

0

Prima zi de iarnă în Piaţa Unirii din Timişoara.  

Să-l salvăm pe Rareş!

0

În cheamă Rareş. Are şapte luni. Cu toate că este o mână de om, medicii i-au stabilit un lung şi complicat diagnostic „masă chistică temporală stânga extranevraxială, necomunicantă cu ventriculii – chist neuroglial de fisura choroidală sau chist arahnoidian; atrofie globala emisferică stanga (minimă), în principal pe seama tracturilor profunde de substanţă albă; microftalmie stânga […]

Abonaţi-vă! Avem newsletter PRESSALERT.ro

0

PRESSALERT.ro creşte în fiecare zi şi asta datorită vouă, vizitatorii noştri. Şi vă mulţumim. Informaţiile publicate în exclusivitate de PRESSALERT.ro au fost preluate şi comentate de Antena 2, Realitatea TV şi Gardianul. Toate acestea  ne fac să pregătim următoarea etapă de dezvoltare a acestui site.  Pentru a primi constant şi cât mai rapid ultimele informaţii, aveţi posibilitatea, de astăzi, să vă […]

Deputatul PD-L Ciobanu: „Câştigarea unui vot nu se mai face cu un pachet pentru...

0

PD-L şi PSD au declanşat, în Timiş, un război pe viaţă şi pe moarte pe tema fraudelor de la al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor. Tonul l-a dat deputatul PD-L de Deta, Gheorghe Ciobanu, într-o conferinţă de presă convocată în ultimul moment. Ciobanu a fost un apropiat al PSD, şef al vămilor din vestul ţării, […]

Ieri pe scenă lângă Băsescu, azi în cătuşe pentru fraude în Germania UPDATE Stancu,...

0

Preşedinte al Centrului Romilor Creştini din Banat şi membru al Comisiei mixte de dialog social din judeţul Timiş, Rudolf Stancu a fost reţinut, astăzi, de poliţiştii timişoreni. Aceştia au acţionat după ce au primit un mandat european de arestare preventivă pe numele acestuia emis de autorităţile germane în care este acuzat de fraude. Stancu este […]

Peste 900 milioane de euro, miza schimbării directorului Aeroportului Internaţional Timişoara

0

În buimăceala provocată de rezultatele prezidenţialelor, pedeliştii au făcut o mişcare extrem de bruscă şi neaşteptată – directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, Dan Idolu, a fost demis, în locul său fiind numit Alexandru Chirilă, până acum consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, democrat-liberalul Constantin Ostaficiuc.  Graba cu care s-a făcut această manevră încearcă să […]

Stresaţi că Boc nu va putea inaugura centura Timişoarei, asfaltatorii portocalii lucrează şi noaptea...

0

Constructorii, care lucrează la centura Timişoarei, sunt disperaţi că nu vor termina lucrările până la 1 decembrie, termenul anunţat de Emil Boc pentru deschiderea oficială. Pentru că promisiunea electorală trebuie îndeplinită s-a trecut la măsuri extreme – se lucrează inclusiv noaptea. Vineri seara, deşi era trecut de ora 23, muncitorii asfaltau de zor la intersecţia […]

Google search engine

Ultima oră

Articole recente