Certificatele de urgenţă nu mai sunt necesare pentru obţinerea şomajului tehnic
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri a anunţat, într-un mesaj publicat pe site-ul instituţiei, că certificatele de situaţie de urgenţă nu mai sunt necesare pentru obţinerea şomajului tehnic. Astfel, operatorii economici care vor să aplice pentru ajutorul de şomaj tehnic trebuie să depună la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în format […]
Două mari lanțuri de magazine au anunțat că îngheață prețurile pe timp de criză
Lanţul de magazine Mega Image, prezent local cu aproape 800 de unităţi, va îngheţa preţurile la toate produsele din magazine până cel puţin la final de aprilie 2020, a anunțat compania. Înainte de a face asta, oficialii companiei susţin că vor reduce preţul la peste 1.000 de produse alimentare şi nealimentare de bază – cele […]
Lidl își modifică programul de funcționare
„Sănătatea angajaților, clienților și partenerilor noștri este prioritară pentru noi. De aceea, sprijinim recomandările autorităților în ceea ce privește prevenirea infecției cu COVID-19 și luăm noi măsuri pentru a ne proteja colegii și clienții, pe măsură ce acestea se impun”, a transmis Lidl România În acord cu deciziile autorităților și „din grijă pentru angajații noștri […]
Tot ce trebuie să știi despre obținerea Certificatului de Situație de Urgență pentru operatorii...
Certificatul de Situație de Urgență poate fi solicitat de orice operator economic care a fost nevoit să-și întrerupă total sau parțial activitatea din cauza stării de urgență, dar și de operatori economici care au înregistrat scăderi semnificative ale veniturilor din același motiv. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a întocmit o listă cu întrebări […]
Magazinele Penny din România își schimbă programul
Cele 257 magazine Penny deschise în România își schimbă programul. Principalele două schimbări se referă la ora de închidere și la prioritatea acordată persoanelor în vârstă. Magazinele Penny sunt deschise de luni până sâmbătă în București – Ilfov de la ora 7.00 până la ora 21.00, iar în restul țării programul este între 7.30 și […]
Compania Continental ia măsuri pentru sănătatea angajaților. 40.000 de euro donați pentru a sprijini...
Continental ia toate măsurile preventive pentru a-și proteja angajații. Majoriteatea angajaților din centrele de dezvoltare și cercetare lucrează de acasă pe o perioadă extinsă de timp. În același timp, activitatea operațională din centrele de producție poate suferi schimbări de program, inclusiv suspendarea temporară a activității. De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, întreaga activitate economică de […]
Timișorenii de la VentilaTM au început lupta cu coronavirusul – un ventilator pentru terapie...
Un ventilator pentru terapie intensivă care poate fi realizat cu o imprimantă 3D urmează să intre în teste la Centrul „Pius Brânzeu” al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” prin metode de spirometrie, dar și pe animale din biobaza centrului. Un grup de bănățeni a luat inițiativa dezvoltării unui sistem open source de ventilare […]
Magazinele Profi își reduc programul. Prioritate pentru vârstnici, cadre medicale și personalul MAI
Magazinele Profi își scurtează programul de funcționare, începând de marți. Acesta devine 8.00 – 20.00 în întreaga țară, excepție făcând zonele în care autoritățile locale impun un program mai redus. Magazinele care aveau program non-stop se conformează și ele noului program. Pentru un maxim de protecție, angajații magazinelor Profi vor lucra în schimburi de câte […]
Wizz Air își întrerupe temporar activitatea pe Aeroportul Internațional Timișoara
Wizz Air a anunțat astăzi că, începând cu data de 25 martie 2020, ora locală 00.00, va suspenda toate operațiunile de la bazele din Timișoara, Craiova și Sibiu până la 1 mai. Măsurile sunt luate ca urmare a restricțiilor din partea autorităților române cu privire la circulația cetățenilor străini în România, în cadrul eforturilor de […]
Dräxlmaier a suspendat activitatea în cinci fabrici, inclusiv în cele din Timişoara şi Hunedoara....
Grupul german Dräxlmaier a decis să suspende în mare parte activitatea fabricilor locale din Timişoara, Hunedoara, Satu Mare, Piteşti şi Braşov, pe fondul măsurilor legate de prevenirea răspândirii virusului COVID-19 şi în contextul reducerii activităţii clienţilor din piaţa auto, anunță Ziarul Financiar. „Perioada de suspendare va viza un interval de două până la patru săptămâni, […]
