Cei care trecut în această seară prin Piața Operei au fost surprinși de tinerele care păreau pline de vânătăi, de parcă tocmai ar fi scăpat dintr-o bătaie zdravănă. Acesta a fost modul prin care reprezentanții asociației Feminis(T)m au ales să protesteze împotriva inlcuderii violului în Legea Medierii. Amalia este una dintre tinerele care s-au alăturat protestului. „Am vrut să atrag atenţia lumii asupra rezultatelor la care poate duce un viol în viaţa unei femei şi cât poate fi ea de traumatizată fizic şi psihic”, ne-a spus Amalia Todorov, care a ales să iasă în stradă alături de alţi 20 de timişoreni, nemulţumiţi că femeile abuzate sexual vor fi obligate din 15 februarie să discute cu violatorii înainte de a ajunge în faţa judecătorului. „Victimele sunt reduse la tăcere”, „Stop violului”, „Violul nu e negociabil” sau „Pedepseşte agresorul, nu victima! Violul e o traumă, nu o afacere”, așa sunau pancartele manifestanţilor din Timişoara. Ordonanţa de Urgenţă care prevede modificarea Legii Medierii va intra în vigoare pe 15 februarie, victimele care vor refuza să participe la şedinţele de mediere cu agresorii vor fi amendate cu 1.000 de lei.
Foto: Adrian Pîclișan











