Judecătorul Cristi Danileţ, membru al CSM, a ținut, ieri, o prezentare amplă având tema „Justiţia, putere sau serviciu public?”, la invitaţia asociaţiei ResPublica din Timişoara. Magistratul nu a pierdut ocazia să atace presa care „toacă luni de zile judecători la televizor” şi care a ajuns să fie comparată cu fostul serviciu secret al Ministerului Justiţiei pe motiv că „am fost printre cei care am avut acces la dosarele SIPA şi pot să vă spun că se ocupau de urmărirea procurorilor şi judecătorilor, inclusiv de aspecte de viaţă privată. Ce face presa acum”.
Extrem de preocupat de confortul magistraţilor, Cristi Danileţ a explicat audienţei că „judecătorul nu poate judeca sub presiune. Vă readuc aminte că membrii unui partid politic au demonstrat în faţa tribunalului pentru eliberarea unui preşedinte de consiliu judeţean. Un lucru inacceptabil. Pentru a da o sentinţă noi nu facem plebiscit, nu facem referendum. Nu trebuie să ne fie frică că vine poporul şi manifestă în faţa tribunalului sau te vezi seara la televizor tocat luni în şir. Şi ştim că astă vară au fost judecători de la Supremă într-un caz intens mediatizat cu un fost prim ministru al ţării condamnt în care a fost luat fiecare judecător şi spus de fiecare în parte de unde îi, cum îi, al cui îi şi cum a ajuns acolo. Desigur o grămadă de speculaţii, un adevărat rotisor împotriva judecătorilor”. Întrebat cum poate un judecător din SUA să judece fără probleme având în faţa tribunalului demonstraţii din partea ambelor tabere, Danileţ a întors-o, explicând că este foarte periculos să fii judecător în România că te poate aştepta inculpatul după colţ să-ţi dea o bâtă în cap.
Supărat pe politicienii care fac declaraţii legate de procese aflate în curs de judecată, făcând astfel presiuni asupra judecătorilor care dau soluţia finală, membrul CSM a afirmat că „valoarea asta a statului de drept pare cumva confiscată politic. Numai politicienii au dreptul să vorbească despre statul de drept. Bun şi noi ceilalţi?”. Danileţ a explicat că el susţine statul de drept şi mergând prin şcoli vorbindu-le elevilor despre regulamente „că nu e bine să intri peste colega în veceul liceului că uite ce se întâmplă, aţi văzut cazurile recente. (…)Le-am spus să nu copie”. Nici simpli cetăţeni nu au scăpat de nemulţumirea judecătorului care, referindu-se la numărul mare de dosare aflate pe rolul instanţelor din România, a decretat „suntem un popor de reclamagii şi procesomani”.
Judecătorul are dilemă în privinţa agenţilor acoperiţi din justiţie pentru că „legea spune că nu ai voie (ca magistrat,n.a.) să fii angajat, colaborator cu actuale servicii secrete de informaţii. Nu cred că a scris vreunul că este, dar nu avem cum să-i descoperim. Care ar fi organismul care-mi spune că avem un agent sub acoperire. Nu ştiu”.
În cazul în care va fi revocat din CSM în şedinţa din 13 februarie, Cristi Danileţ a anunţat că se va întoarce, cel mai probabil, la Judecătoria Cluj Napoca . Cât despre conflictul din CSM care a generat revolta colegilor săi, Danileţ a explicat că ” neînţegerea este simplă, una internă, care a degenerat în spaţiul public. Dacă noi doi vom pleca, vor veni următorii doi colegi de pe listă şi CSM va funcţiona. Eventual se va crea o nouă majoritate. Până la urmă CSM este un organism colegial care funcţionează democratic”.







