CIOCA MEDICINA 1

Conf.dr. Daniel Cioca de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeş” Timişoara, acuzat că a primit şpagă de la opt studenţi pentru a-i trece la examen, a făcut, astăzi, o nouă încercare de a ieşi din arest. Tribunalul Timiş a judecat cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar. Avocatul acestuia a solicitat admiterea cererii, printre motivele invocate aflându-se şi faptul că studenţii erau cei care vroiau să-şi cumpere examenele. De asemenea, în favoarea arestatului ar sta pregătirea sa profesională şi activitatea ştiinţifică, avocatul concluzionând că nu se mai impune menţinerea acestuia în arest şi instanţa poate să-i dea orice fel de interdicţii, inclusiv de a lua legătura cu cei opt studenţi de la care a primit şpagă. Procurorul a solicitat respingerea cererii pe motiv că bunul mers al anchetei nu poate fi asigurat decât cu profesorul în stare de arest, aceasta adăugându-se gravităţii infracţiunii de care este acuzat. În ultimul său cuvânt, Daniel Cioca a atras atenţia instanţei că „am un diabet instabil. În acest week-end am avut creşteri şi de 200% a glicemiei. Mă oblig să respect toate obligaţiie şi termenele stabilite de instanţă”. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia Tribunalului Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.