Nicolae Robu a făcut o nouă mişcare surpriză în interiorul Primăriei Timişoara prin care-şi va întări controlul asupra instituţiei. Mai multe surse liberale au confirmat pentru PRESSALERT.ro faptul că primarul a anunţat că o va duce în fruntea Auditului pe economista Crina Peţa, care a fost şi vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a PNL. Acum, Peţa este director economic al Direcţiei Judeţe de Tineret şi Sport Timiş. Contactată de PRESSALERT.ro pentru a comenta informţia, Crina Peţa a declarat „nu pot să vă dau această informație. Nu infirm”. La cei 30 de ani ai săi, Peţa se alătură unei alte tinere liberale promovată de Robu în Primăria Timişoara – Sanda Greblă, care, proaspăt absolventă de facultate, a fost aleasă de primar să-i fie şefă de cabinet şi numită în consiliul de administraţie de la Retim.
Sursă foto: Facebook







