Un medic a fost prins în flagrant, în această dimineaţă, după ce a primit şpagă de la un pacient. Flagrantul a fost realizat de DGA Caraş Severin împreună cu colegii lor de la Bucureşti şi cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin chiar în cabinetul medicului de la Spitalul Judeţean Reşiţa. Conform primelor informaţii, medicul Mircea Bona a cerut unui pacient care vroia să se opereze de menisc 2.000 lei. Astăzi, când l-a internat, a primit o primă tranşă de 200 de euro, urmând ca mâine să aibă loc interverenţia chirurgicală. Nu a mai apucat pentru că s-a trezit cu ofiţerii DGA în birou.
Medicul Mircea Bona a fost stagiar al Spitalului Județean din Reșița, înainte de 1989, iar în 1993 a fost angajat ca medic specialist în cadrul Secției de Ortopedie și Traumatologie. În plus, Bona are și un cabinet privat. Colegii lui de la spital susțin că medicul nu a creat vreodată probleme. Conform purtătorului de cuvânt al spitalului, Violeta Florea, Bona nu a fost vreodată reclamat și nici nu a dat dovadă de “abateri de la buna conduită medicală”.
UPDATE 1 Născut la Lugoj, medicul căruia i s-a făcut flagrantul de șpagă la Reșița provine dintr-o familie respectabilă, de oameni ai legii. Lugojeanul Mircea Bona e fiul judecătorului Simion Bona, faimos în Lugoj pentru incoruptibilitatea sa. El a fost președintele Judecătoriei din Lugoj și al celei din Făget, pe care a și înființat-o. ”Nu au ce să îți facă dacă ești corect și cinstit și nimeni nu te poate șantaja”, spunea magistratul într-un interviu acordat publicației Redeșteptarea. Sora medicului este avocat.
UPDATE 2 În urma audierilor, procurorula decis reţinerea pe 24 de ore a medicului Mircea Bona pentru luare de mită, urmând să fie prezentat, mâine, cu propunere de arestare preventivă.







