Poliţiştii de la „Crimă Organizată” din Timişoara sub coordonarea unui procuror DIICOT, au ridicat, astăzi, trei suspecţi după ce, în urmă cu două zile, două adolescente de 16 ani au reuşit să evadeze din casa din Jimbolia unde erau ţinute sechestrate şi să sune la 112 pentru a cere ajutorul autorităţilor. Acestea au povestit clipele de coşmar prin care au trecut – verişorul unui fost prieten al uneia dintre victime le-a ademenit să vină la Jimbolia, iar aici le-a ţinut închise în locuinţa unuia dintre ei şi le-au obligat să întreţină raporturi sexuale cu clienţii pe care aceştia-i aduceau. Într-o seara o fată era obligată să se culce şi cu opt bărbaţi, majoritatea ţigani, preţul plătit de aceştia fiind de 50 lei pentru o partidă de sex normal şi 80 lei pentruo partidă de sex oral. Victimele erau ţinute într-o permanentă tensiune, bătute şi ameninţate că dacă nu vor asculta ordinele primite li se va da foc la casele familiilor. Când au reuşit să fugă din casa unde erau ţinute cu forţa, una dintre ele a sunat la 112. Imediat, ţiganii au plecat în urmărirea evadatelor şi au reuşit să o prindă pe una dintre ele. Fata a fost scoasă din mâinile traficanţilor de poliţişti, ulterior fiind audiată de DIICOT. Cei care le exploatau pe minore se lăudau că ei sunt „mafia prostituţiei”.
Astăzi, poliţiştii de la „Crimă Organizată” au început să-i adune pe cei patru suspecţi, doi dintre ei în vârstă de 17 ani. Pentru a-l ridica pe unul dintre ei, Petrovici Marius, în vârstă de 22 de ani, a fost trimis un echipaj de la Poliţia Jimbolia. Agenţii au fost nevoiţi să folosească gazele lacrimogene pentru a împrăştia rudele care au devenit violente şi a-l „extrage” pe suspect. Spiritele s-au liniştit când au apărut mascaţii de la SAS, în timpul percheziţiei fiind descoperite mai multe bunuri abandonate de victime în timpul evadării. Audierile continuă la sediul DIICOT Timişoara, cei trei fiind acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, lipsire de libertate în mod ilegal şi trafic de minori.
UPDATE Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei.







