ridicarea podului01_resize

Specialiştii de la firma din Bucureşti, care a fost contractată să verifice sistemul de reazăme al Podului Michelangelo, s-au ţinut de cuvânt şi astăzi au analizat starea acestuia. Concluzia este una îmbucurătoare pentru reprezentanţii municipalităţii, şi asta pentru că s-a decis ca Podul Michelangelo să fie consolidat, şi nu înlocuite structurile din beton. Astfel, viceprimarul Dan Diaconu speră ca podul să fie deschis traficului rutier până la sfârşitul lunii septembrie. „Aparatele de reazăme se prezintă în condiţii foarte bune dată fiind vechimea lor, din punct de vedere al metalului sunt în regulă. Vor fi recondiţionate în perioada următoare. Asta nu poate decât să ne bucure pentru că din punct de vedere al timpului înseamnă o economie substanţială în terminarea podului”, a explicat Dan Diaconu. Pe lângă sistemul de reazăme, specialiştii din Bucureşti au verificat şi alte lucrări realizate la Podul Michelangelo, aşa cum sunt cele de reţele sau pereţii mulaţi şi s-a ajuns la concluzia că sunt în regulă.

Vă reamintim că la sfârşitul săptămânii trecute a început una dintre cele mai importante operaţiuni pentru reabilitarea Podului Michelangelo. Concret, acesta a fost ridicat cu 60 centimetri în trei zile pentru ca experţii din Bucureşti să verifice sistemul de reazăme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.