Şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, a fost catalogat de procurul DIICOT care a cerut arestare sa ca având un comportament ca al „unui lider al grupărilor interlope”. În referatul de 141 de pagini întocmit de procurorii DIICOT, prin care s-a solicitat Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a obţinut aseară arestarea lui Berbeceanu şi a soţilor Biriescu – Titus şi Anişoara, aproape o treime este dedicat faptelor grave de care este acuzat cel supranumit „jupânul”. Traian Berbeceanu este acuzat de la deconspirarea unor acţiuni în dosare instrumentate de Serviciul Alba Iulia al DIICOT şi legături cu masoneria din Hunedoara până la operaţiuni de intoxicare a grupărilor interlope pentru a se încăiera şi ţinerea în biroul său, în mod ilegal, al unor stenograme clasificate.
Berbeceanu a fost acuzat că i-a anunţat pe soţii Biriescu de faptul că sunt sub lupa DIICOT Alba pentru evaziune fiscală cu carburanţi încă de la începerea acţiunii, în 2011. „Biriescu Titus a fost testat cu aparatul poligraf, iar la întrebarea „este adevărat că şi-a comunicat Traian Berbeceanu că eşti cercetat de DIICOT Alba?” şi respectiv „această informaţie ţi-a fost comunicată înainte de a fi chemat la audieri?”, înv. Biriescu Titus a răspuns cu „nu”, în ambele cazuri, reieşind că minte. Tot astfel, există mai mulţi martori audiaţi care confirmă împrejurarea precizată anterior. (…) De asemenea, faptul că Berbeceanu Traian ştia despre existenţa dosarului DIICOT – Serviciul Teritorial Alb, reiese din procesele verbale, în care se arată faptul că, conform atribuţiilor de serviciu, comisarii Man Victor şi Muntean Alin l-au informat pe Berbeceanu Traian în 2011, despre cauză şi chiar au fost certaţi, reproşându-li-se de către acesta faptul că nu l-au informat de la început, înainte de efectuarea sesizărilor sau de la înregistrare”, se arată în propunerea de arestare. De asemenea, anchetatorii susţin că înainte şi după ce soţii Biriescu au aflat de acuzaţiile de evaziune ” Berbeceanu Traian i-a asigurat că nu sunt probe şi nu are nimeni ce să le facă, ci din contră o să-l aranjeze el pe procurorul Mureşan”.
Un alt dosar în care şeful BCCO Alba Iulia a fost acuzat că a „sifonat” este cel care l-a vizat pe Cupeţiu Dorin care, conform anchetatorilor, a fost avertizat de Berbeceanu în cazul ambelor percheziţii. Unul dintre intermediaria fost viceprimarul Devei, Ovidiu Moş. „În perioada 02.05.2012 – 13.05.2012, Berbeceanu Traiana a avut convorbiri cu Moş Ovidiu, liderul Masoneriei din jud. Hunedoara, cu care era prieten din copilărie. Cupeţiu Dorin era şi el mason” , susţin cei de la DIICOT. Berbeceanu a picat şi pe filaj, fiind identificat în apropierea sediului firmei lui Cupeţiu la scurt timp după ce a fost informat de un subordonat de-al său că urmează percheziţii şi la acesta. La o altă întâlnire secretă, maşina personală a lui Berbeceanu a fost identificată de filaj în apropierea locului de întâlnire, în zona centrelor comerciale de la marginea Devei, imediat după sosirea lui Cupeţiu cu o altă maşină. După 20 de minute, maşina condusă de şeful BCCO Alba Iulia, identificat de filaj, a părăsit zona fără ca din ea să coboare sau să urce cineva. Tot un raport de filaj şi mai multe discuţii telefonice au dovedit o întâlnire între Berbeceanu şi alţi doi suspecţi dintr-un alt dosar de evaziune fiscală.
O altă legătură periculoasă a lui Traian Berbeceanu identificată de procurori a fost cea cu Litera Constantin şi Alin Simota. După ce în 2004, Litera a fost deconspirat că era vânzător de droguri, fiind pârât de un traficant, dosarul său disjuns a rămas fără finalizare. „Deşi nu s-au mai efectuat cercetări î ce-l priveşte pe Litera Constantin Cristian, Berbeceanu Traian a ţinut constant să-i amintească acestuia despre existenţa dosarului şi despre faptul că ştie că el vinde droguri, arătându-i că-l are la mână, modalitate prin care l-a determinat pe Litera Constantin Cristian să devină informatorul său şi mai mult de atât, să-i comunice lui Berbeceanu Traian toate activităţile sale infracţionale şi a membrilor grupului său precum să şi transmită diferite mesaje la solicitarea lui Berbeceanu Traian menite să creeze tensiuni între grupările interlope violente din jud. Hunedoara. (…) Litera Cristian i-a spus lui Bercenu Traian despre implicarea lui Simota Alin care comanda agresiunile, precum şi despre bătăile şi şantajele organizate asupra părţilor vătămate Gherasim Paul, fotbaliştilor de la Jiul Petroşani şi chiar asupra unei persoane bătute la Bucureşti la solicitarea soţilor Biriescu – Dragodan. Răspunsul lui Berbeceanu Traian la relatarea acestor aspecte infracţionale a fost fie de genul „lasă că nu ţi se întâmplă nimic că nu sunt probe” sau a râs, întrebându-l pe Litera cu referire la soţii Biriescu, dacă Biriescu Anişoara i-a cerut expres să bată victima din Bucureşti, pe nume Dragodan, aşa de tare. Litera i-a răspuns afirmativ”, au acuzat procurorii. Aceştia au mai consemnat că în baza informaţiilor primite de la informatorul Litera, şeful BCCO Alba Iulia nu a întocmit nici un dosar penal şi că Berbeceanu se ştia cu Simota din liceu unde au fost colegi. Concluzia procurorilor a fost că „faptele acestuia corespund mai mult comportamentului unui lider al grupărilor interlope şi nu unui şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate. (…) faptele numitului Berbeceanu Traian nu sunt izolate, săvârşite eventual cu circumstanţă atenuantă a unei relaţii vechi de prietenie şi scăparea către persoana cercetată a unei informaţii sau avertizări izolate, aspect care oricum este ilegal şi contrar atribuţiilor lui de serviciu, ci reprezintă un mod de a gândi şi un comportament infracţional, acesta făcând parte dintr-un grup de interese economico-financiare în cadrul căruia şi nu numai susnumitul asigurând protecţia juridică prin mijloacele oferite de funcţia deţinută. Mai mult, susnumitul este cunoscut în zonă ca „JUPÂN”, titulatură cu care se adresează persoanele din anturajul lui„, au notat anchetatorii.
In finalul propunerii de arestare preventivă există o informaţie explozivă despre ce s-a găsit în biroul celui care a condus din 2005 BCCO Alba Iulia – „se mai ridică întrebarea, considerăm, ce caută interceptări privind convorbiri telefonice vechi, de mai mulţi ani, efectuate în dosare vechi ale DIICOT, păstrate în biroul sigilat permanent chiar de cms.şef Berbeceanu Traian privind convorbiri ale unor poliţişti cu învinuiţi şi inculpaţi din dosare? Aceste date au un singur traseu legal, spre autorităţile competente pentru verificare. În cazul păstrării lor o perioadă aşa de lungă, fără nici un interes tactic de anchetă nu poate duce decât la concluzia logică şi firească a favorizării sau păstrării lor pentru şantaj şi impunere. Ambele variante sunt ilegale. Aceste documente nu pot fi puse deocamdată decât sub forma procesului verbal de percheziţie şi privind existenţa lor, întrucât sunt clasificate”. Procurorii au vorbit şi de favorurile pe care soţii Biriescu, acuzaţi de evaziune fiscală, le-ar fi făcut celor de la „Crimă Organizată” – calculatoare şi „au asigurat cazarea gratis la motelul din Simeria Veche ce le aparţinea prin societăţile controlate a poliţiştilor care veneau din ţară la acţiuni sau a celor de la BCCO Alba, precum şi multe petreceri, toate prin relaţia cu Traian Berbeceanu, aşa cum reiese chiar din declaraţia înv. Biriescu Titus”.







