STOIA NOUL VICEPRIMAR05_resize

Viceprimarul PSD Traian Stoia contraatacă după ultima declarație a primarului Nicolae Robu, emisă sub forma unui comunicat de presă, vineri, în care îl acuză pe Stoia de interese ascunse și de ineficiență, printre altele. Primarul a anunțat joi că solicită public schimbarea viceprimarului PSD, cu care spune că nu mai poate lucra. În ultimele zile, cei doi edili s-au contrat public, iar acuzațiile reciproce au devenit din ce în ce mai grave. Astăzi, Traian Stoia a emis un comunicat de presă în care face referire la scăderea veniturilor în visteria primăriei, imputate lui de către Robu, dar și la afirmațiile că ar lucra de fapt pentru Bega Grup. “Domnul primar s-a făcut singur ineficient pentru că a uitat că biroul de încasare venituri este în subordinea Direcției Fiscale, aflate sub directa sa coordonare. Sunt acuzat de scăderea veniturilor municipalității, dar îi amintesc domnului primar că, la venirea în primărie, i-am cerut schimbarea șefului serviciului de încasare venituri pentru nerecuperarea datoriilor firmelor care au administrat două cimitire și care au de dat la primărie peste 1 milion de euro. Inclusiv în ieșirile mele publice am susținut de fiecare dată că respectivul serviciu este ineficient și trebuie desființat, lucru care nu s-a întâmplat pentru că decizia aparținea primarului Nicolae Robu, și nu mie”, arată Stoia în comunicat.

Viceprimarul punctează mai apoi problema spinoasă a retrocedărilor. “Nici eu, nici familia mea, nu am beneficiat de retrocedări și nu am cumpărat nici un imobil de la Primăria Timișoara, niciodată! Toți banii pe care i-am câștigat au fost din dividente rezultate dintr-un management eficient la societatea la care sunt acționar. Spre deosebire de «managementul eficient» care aduce pierderi însemnate la societățile primăriei pe care dl. Robu înțelege să-l încurajeze cu bani direcționați din bugetul local și din buzunarul timișorenilor. Îl somez public pe domnul primar să se debaraseze de cei implicați direct sau prin familiile lor în retrocedări sau în cumpărarea unor clădiri de la primărie și, de asemenea, să publice pe site-ul primăriei lista cu casele naționalizate și lista cu cele restituite”.

Stoia face și o comparație interesantă între Robu și un alt demnitar controversat. “Pentru informarea domnului primar, singurii pe care îi reprezint sunt timișorenii, cei care contribuie la bugetul pe care domnia sa îl gestionează prost și după bunul plac. Așa cum el afirmă despre mine că lucrez la Bega Grup, și eu pot spune despre domnia sa că lucrează la Politehnică sau la ACS Poli Timișoara, unde se comportă ca Berlusconi pe bani publici. Dl. primar se ocupă mai mult cu strângerea de bani pentru echipa de fotbal și neglijează partea de realizare a veniturilor pentru primărie”.

Vicele îi răspunde punctual primarului care l-a acuzat că plătește jurnaliști și-l somează să vină la o discuție “ca de la bărbat la bărbat”. “Vreau să-i spun domnului primar că nu am plătit și nu voi plăti niciodată ziariști pentru a-l calomnia sau denigra. Eu am înțeles, spre deosebire de domnia sa, că suntem într-o alianță și am preferat să-i spun onest în față toate deficiențele primăriei, chiar dacă acest lucru nu i-a convenit. Cred că acesta este și motivul incompatibilității pe care o reclamă în relația cu mine. Referitor la anchete, afirm cu maxima responsabilitate că majoritatea au pornit ca urmare a insistenței mele, a faptului că am cerut tuturor instituțiilor abilitate să se implice în demascarea celor care au deposedat prin falsuri și abuzuri patrimoniul Timișoarei. Spre deosebire de dl. Robu, care a refuzat să facă plângere penală în cazuri flagrante de prejudiciere a averii publice, eu am avut curajul necesar să denunț inexistența liftului de la Direcția Fiscală și cele 27 de miliarde plătite în plus la Liceul de Arte Plastice.

Îl asigur pe domnul primar, care a ieșit public împotriva mea și a demonstrat că nu are respect pentru alianța care ne-a mandatat pentru a lucra împreună pentru binele orașului, ca o să continui să-i răspund până când domnia sa va considera că este cazul să discutăm ca de la bărbat la bărbat”.

Primarul Nicolae Robu a trimis, vineri, un comunicat de presă în care a tunat și a fulgerat împotriva lui Stoia. “Dl. Stoia se pretinde eficient. În afară de indepărtarea de pe faţadele unor clădiri istorice a unui număr important de climatizoare, nu a făcut nimic bun de când este viceprimar. Nu a recuperat nimic pt primărie şi nici nu are cum să recupereze, nefiind de competenţa unui viceprimar şi nici măcar a unui primar să facă aşa ceva, ci de competenţa a cu totul alte instituţii ale statului. Ce a mai reuşit dl. Stoia să faca a fost sa scadă veniturile primăriei din chirii şi concesiuni”, scria, printre altele, Robu în comunicat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.