Șantierul de la Podul Michelangelo e România în miniatură. Teoretic, pietonii au interzis pe podul peste Bega. Practic, se trece la liber. Dinspre Parcul Copiilor printr-o bucată de gard de sârmă dărâmată și transformată-n preș. Sau, pentru cei cu spirit de observație, direct din parc, printr-un drum improvizat care te scoate pe betonul podului proaspăt refăcut. Dacă vii dinspre complexul studențesc, nimic nu te oprește să faci puțină echilibristică pe grămezile de pământ și șanțurile tranșeu care brăzdează bulevardul. Câteva utilaje încremenite și mulți pietoni care trec prin bulevardul șantier. Un bâtrân cu mahoarca-n colţi gurii ne explică sfios „ce să fac? Trebuie să ajung acasă. Nu pot să ocolesc atâta”. O doamnă cu tocuri în dotare ne explică franc „nu sunt din oraş, dar trebuie să ajung dincolo de Bega”. Îşi continuă drumul cu graţie pe lângă grămezile de pământ dintre care se ivesc tentaculele de fier beton şi escavatoarele adormite.
Deși sunt 15 grade cu plus și lucrările întârziate nu se lucrează. Dinspre containerele organizării de șantier apar doi angajați vigilenți la aparate de fotografiat. Unul subțirel, „domnu injiner”, după cum ne lămureşte, rapid, însoţitorul cu ochii sticloşi de alcool şi faţa roşu rac. „Ce căutaţi aici? E închis. Nu se vede că e şantier? Nu ştiţi că-i program? Până la patru. Dar ce tot vreţi să fotografiaţi?”, mitraliază întrebările. Curiozităţile nu sunt permise. De ce se pun plăcile de beton peste viitorul pasaj subteran dacă nu e săpat decât vreo jumate de metru, în loc de vreo cinci metri? „Nu e treaba voastră”, răspund cu voce gravă cel mai mare-n grad de pe şantier.
Când le arătăm pietonii nederanjaţi de nimeni şi nimic prin şantier , explicaţia vine cu precizie inginerească „nişte animale. Rup gardul şi trec. Tai cu patentul şi intră. Din toate părţile Nu-i interesează că-i şantier. Poliţia Locală mai trimite câte un om din când în când”. Răspuns e şi pentru drumul cu liber acces din parcul copiilor „am lucrat vineri acolo”. Cu paznicii e simplu – „avem unul, care păzeşte utilajele, la organizarea de şantier”. Mai au, însă, nişte cabluri cu plasă întinse de-a latul Begăi. Ca să nu treacă canotorii. „Nu vrem să se întâmple vreun accident când lucrăm la pod”. Despre finalizarea lucrărilor niciun cuvânt. În timp ce pun gardul de plasă la loc, şantieriştii-n varsă nervii pe fotograf „dacă erai meseriaş, nu ne-ai fi fotografiat cu telefonul ăla de doi lei”. La câteva sute de metri mai încolo pe un alt şantier se lucrează la foc continuu. Este tot Timişoara, 23 noiembrie 2013, ora 16,45, dar o singură diferenţă – clientul nu este Primăria Timişoara, ci benzinăriile Lukoil.
