Mai mulţi mecanici de locomotivă de la Depoul Timișoara sunt chemați de șapte luni la serviciu ca să stea. Sunt cei mai experimentați din toată regionala și au ajuns victimele răzbunării conducerii depoului feroviar pentru că au ”îndrăznit” să își ceară în instanță drepturile salariale și nu au acceptat o eșalonare a datoriilor pe mai mult de 5 ani. CFR călători pierde lunar cu aceștia zeci de mii de lei.
Din data de 5 iunie, 20 de mecanici de locomotivă nu mai lucrează. La momentul actual o parte au demisionat sau și-au depus actele de pensionare. Mai mult de jumătate din ei continuă, însă, să vină la serviciu fără să lucreze. Ei sunt obligați să vină în fiecare dimineață la serviciu, merg în depourile din Arad sau Lugoj, după care stau opt ore. Pentru asta sunt remunerați cu salariul de bază (fără sporuri) – adică încasează între 1.200 – 1.500 de lei lunar și pierd la leafă cam tot atât. Oficial cei 20 sunt ”la dispoziția unității”. Sunt oameni cu vechime în CFR de cel puțin 20 de ani, care conduceau cele mai grele trenuri – de noapte, pe distanțe lungi.
Cu această măsură CFR a pierdut până acum peste 215.000 de lei (pe cele aproximativ 5.500 de ore de lucru neproductive cumulate) și va pierde încă pe atât deoarece orele trebuiesc efectuate de alții și plătite în consecință. ”În timp ce noi suntem la dispoziție și venim la serviciu fără să muncim de trei luni, ceilalți colegi din depoul Timișoara, Lugoj, Caransebeș și Arad fac ore suplimentare în locul nostru. Conform Codului Muncii dacă ai 60 de zile lucrate cu ore suplimetare, acestea trebuie plătite sau transformate în zile libere, or lor nu li se dau aceste drepturi deși au cumulat până acum 2.500 de ore suplimentare – tot câte avem noi neproductive”, spune Dumitru Antoci, unul dintre mecanicii de locomotive care de trei luni nu a mai condus niciun tren.
”Este răzbunarea conducerii”
Eugen Răduțu, mecanic de locomotivă din lotul celor 20 care între timp și-a depus dosarul de pensionare, spune că totul e ”o răzbunare din partea șefilor noștri – a administrației – cu implicarea liderului de sindicat Ioan Boloș. Totul pentru că anul trecut în februarie mai mulți colegi au dat SNTFC Timișoara în judecată pentru drepturi salariale conform contractului colectiv de muncă – sporuri de 25%, prime de sărbători legale, al 13-lea salariu și bonuri de masă neachitate din 2007. Tot în instanță am cerut calcularea corectă a salariilor noastre – care se face pornind de la un algortim care are baza salariul minim pe economie, dar nu cel real ci 600 de lei”.
În urma proceselor pe care le-au câștigat, mecanicii au dreptul la plăți retroactive între 10.000 și 17.000 de lei. Acești mecanici nu au acceptat eșalorarea banilor în tranșe de câte 300 de lei lunar timp de doar nouă luni pe an. ”Schema propusă ar fi întins plata banilor pe şapte ani”, explică Doru Gabor, liderul grupului de nemulțumiți. Imediat după ce au refuzat eșalonarea nu au mai fost lăsați să lucreze.
”Erau surescitați și tensionați, s-a considerat că nu e sigur cu ei în cabină”
În timp ce Cristian Ligorie, șeful Depoului Timișoara, refuză elegant orice explicație, liderul de sindicat, Ioan Boloș, după un discurs în care vorbește depsre problemele sistemului și faptul că ”ani de zile CFR a fost Cenușăreasa României”, ne dă și explicația pentru care cei 20 sunt ”la dispoziție”. Fiind vorba de cei care și-au cerut drepturile fără să accepte eșalonări s-a considerat că sunt ”surescitați și tensionați”. ”Faptul că acești oameni au notificat conducerea că nu doresc eșalonarea drepturilor câștigate în instanță s-a suprapus cu anularea unui anume număr de trenuri. E atribuția exclusivă a conducerii să decidă cine rămâne la dispoziția unității și nu mai urcă în cabină, iar decizia s-a luat pe baza unor evaluări carea ținut cont inclusuv de starea lor psihică și modul de răspuns la solicitări, plus că dat fiind contextul sunt surescitați și tensionați”, a explicat Ioan Boloș.
”În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2012 – 2014, CFR Călători, în calitate de angajator, stabileşte programul de lucru pentru salariaţi cu încadrarea în norma lunară de ore şi cu respectarea domeniului de activitate specific pregătirii profesionale a acestora. Facem precizarea că nici unui salariat al CFR Călători nu i s-au încălcat drepturile prevăzute prin Contractul Colectiv de Muncă”, au transmis reprezentanții Compartimentului de Comunicare din cadrul CFR Călători. Cei 20 pot dovedi oricând că așa cum fișa postului îi urcă în cabina de locomotivă – drept care nu li se mai respectă din moment ce trebuie să stea la serviciu opt ore sau să mature depoul.







