psd 5

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectul construcţiei noii aripi a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, proiect pe care s-a bazat în mare parte campania sa electorală. Banii alocaţi anul trecut de la guvernul României pentru începerea lucrărilor, 5 milioane de lei, au fost pierduţi anul trecut din cauza faptului că procedeele de întocmire a documentaţiei şi de licitare a lucrării au decurs greu. Astfel, în acest an proiectul nu are finanţare de la bugetul naţional și niciun câştigător desemnat pentru lucrări.

„Am avut o replică din partea executivului, spunându-mi-se că nu am experienţă de parlamentar şi că aceşti bani nu se vor pierde. Din păcate, ceea ce am avertizat s-a produs. Lipsa unei viteze potrivite în a face nu ceea ce am promis eu, ci ceea ce am promis împreună toţi cei care au fost acolo (n.r- la Spitalul de Copii, alături de premierul Victor Ponta) au promis că se vor mişca foarte repede şi că vom avea totul pregătit. Iată că suntem în februarie şi nu avem nici măcar câştigător la licitaţie. Aceste argumente ne-au dus în situaţia în care pe fişa de buget să avem fişa cu finanţate zero. Lipsa mea nu a fost chiar o lipsă şi s-a dovedit că alţii care au ştiut să facă lucrurile mai repede au obținut bani. Am ajuns în situaţia în care, necheltuind banii, ni s-au luat. Sper ca până în primăvară să se termine licitaţia astfel ca din fondul de rezervă al premierului să revenim cu acestă finanţare. Nu poate fi un efort doar al meu, ci trebuie să fie şi un efort al primăriei şi trebuie să existe un efort comun pentru a repara ceea ce noi nu am fost în stare să facem în 2013. Pe bugetul de 2014 este prinsă finanţare pentru Spitalul de Copii. Trebuie să existe această finanţare şi la consliul local, să facem dovada că ne-am făcut temele noi, ca timişoreni”. Grindeanu consideră că „există o obligaţie morală a domnului primar şi a primăriei muncipiului Timişoara de a rezolva aceste probleme şi a face rost de bani cel puţin la nivelul celor cinci milioane pe care le-am pierdut anul trecut. Când o să ştim să ne facem temele ca autorităţi locale, o să avem spijin de la guvern, aşa cum am avut şi ne-am bătut joc de el”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.