explozie07_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Pompierii și polițiștii care au făcut ancheta după explozia de săptămâna trecută, din Calea Șagului, când un apartament a ars aproape în întregime, iar locatarul a fost rănit, au ajuns la o concluzie cu privire la persoana responsabilă pentru deflagrație. Oamenii legii spun că victima este vinovată de producerea incidentului.

Potrivit Ancuței Morariu, ofițerul de presă al IPJ Timiș, ancheta în cazul exploziei a stabilit că au existat trei surse prin care s-a acumulat gazul în apartamentul cetățeanului chinez. Mai exact, ”erau scăpări de gaz în spatele aragazului și la nivelul plafonului”, a explicat polițista. A fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, dar cum partea vătămată este și autorul faptei, e de așteptat ca acesta să nu fie sancționat, decât în cazul în care vecinii săi îl reclamă pentru distrugerile din apartamentele lor.

Chinezul este în continuare internat la secția de Arși de la Casa Austria, în regim de ATI. Astăzi abia el a fost lăsat să respire singur și a vorbit cu personalul medical. ”Pacientul este în continuare în ATI, iar starea lui este apreciată de medici drept gravă. El are arsuri pe 20% din corp și la nivelul căilor respiratorii superioare. În plus, s-au luat grefe de pe 9% din corpul său pentru a fi acoperite cu piele zonele problematice. Pronosticul medical este rezervat în ceea ce îl privește, chiar dacă de azi respiră singur”, a declarat dr. Florin Bârsășteanu, directorul medical de la Spitalul Clinic de Urgență Județean Timișoara.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.