pnl la timisoara

Scorurile strânse obţinute de Cosmin Costa şi Viorel Coifan în sondajul efectuat de PNL pentru a stabili candidatul pentru colegiul 3 deputaţi sunt, în opinia şefului PNL Timiş, Nicolae Robu, o bună dovadă că metodele sale oferă corectitudine maximă membrilor de partid.

„Modul în care se procedează în PNL merită să fie descris mai mult. Am avut o şedinţă foarte lungă, în care toţi membrii au spus ceea ce aveau de spus pentru ca alegerea candidatului să se facă cât mai corect. Am ţinut cont de două exigenţe: să desemnăm candidatul astfel încât să ne asigurăm posbilitatea clară de a câştiga alegerile pentru colegiul 3, şi să facem lucrurile astfel încât atmosfera din PNL Timiş, una execelentă, să nu aibă de suferit în urma acestei competiţii în care un candidat iese satisfăcut şi patru nesatisfăcuţi. Scorul final a constat din punctajul obţinut prin fişa candidatului, punctaj obţinut prin vot secret şi nu simulacru de vot secret şi punctajul asociat sondajului realizat în rândul cetăţenilor”, a spus Nicolae Robu.

Decizia finală va fi luată printr-un nou vot, la nivel biroului, care-i va departaja pe cei doi, dar acest lucru se va întâmpla doar după Paşti. Legat de motivele amânării, Robu spune că a dorit să le dea membrilor timp pentru a alege corect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.