Deputatul PNL Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, a venit astăzi la Timişoara pentru a aduce noi lămuriri cu privire la ruperea USL şi la cât de nocivă ar putea fi pentru poporul român câştigarea puterii absolute de către PSD. Despre Victor Ponta, premierul României, Orban a spus că „pe nesimţite, Victor Ponta care toată ziua se ceartă ca la uşa cortului cu Traian Băsescu, de parcă crezi că vor să se ia la bătaie, dar, de fapt, Ponta pregăteşte un sistem de putere personală după modelul Băsescu. Un sistem de putere bazat pe structuri invizibile, structuri care transformate într-o armă politică pot să afecteze democraţia”.
Liberalul a acuzat că Ponta a pus stâpânire pe o parte din serviciile de informaţii, urmând ca pe viitor să ia sub aripa lui, cu scopul de a controla tot ce mişcă în ţară şi restul de structuri, printre care poliţia şi poliţia de frontieră. Legat de foştii parteneri de alianţă, Orban a spus că „mie mi se pare că PSD nu vrea să se prezinte electoratului ca PSD, cum PD şi-a schimbat culoarea după ce, ca o cioară care încearcă să-şi pună un penaj colorat şi să se prezinte electoratului din postura de papagal. Au încercat să înfiinţeze USD, au văzut că nu le merge, au făcut o alianţă în care nici nu vezi că alături de PSD sunt mici UNPR şi PC şi au scris mare USL trăieşte. A folosi o astfel de minciună sfruntată, pentru a încerca să te piteşti arată că le e frică. Împăratul este gol, dacă dai la o parte toate aceste pene colorate, vezi că dracul e cam negru”. Ideile acestuia au fost întărite şi de candidatul PNL la alegerile europarlamentare Cristian Buşoi care spune că sub nicio formă românii nu trebuie să uite cum era atmosfera în ţară în perioada 2.000 – 2004.

