La jumătatea lunii aprilie prefectul judeţului Timiş îl atenţiona pe primarul Nicolae Robu să fie mai grijuliu, atât cu privire la modul în care îşi supraveghează angajaţii, cât şi cu privire la apelurile pe care le face către diverse instituţii, cum este SRI, pentru a primi sprijin în proiectele pe care le consideră blocate din cauza unor persoane cu rele intenţii. “Am văzut o nouă declaraţie a primarului în care solicita sprinjinul SRI. Rugămintea mea este să nu mai caute vinovaţi în altă parte. De câte ori au existat probleme, s-au căutat vinovaţi în altă parte. S-a dat vina pe CFR pentru lipsa unor avize. Din cauza unei proaste organizări în cadrul primăriei nu s-a ştiut că ele au fost eliberate. Rugămintea mea este ca domnul primar să caute vinovaţii în cadrul instituţiei pe care o conduce. Toate problemele pleacă de la modul în care a fost elaborat caietul de sarcini. Au fost discuţii legate de terenul pe care primăria l-a dat la schimb pentru Acvariu. Primarul ar trebui să caute vinovaţii în interiorul primariei, printre cei care au promis terenul, fără ca mai întâi să facă demersuri pentru dobândirea lui. SRI nu are atribuţii în acest domeniu”, spunea Dogariu.
Întrebat la două săptămâni distanţă dacă este mulţumit de modul în care edilul şef s-a conformat, Dogariu a explicat ca faptul că primarul pune lipsurile pe seama unor experţi nu îl încălzeşte cu nimic, asta pentru că acei experţi trag concluzii tot pe baza muncii angajaţilor din primărie sau a firmelor pe care primăria le contractează. „Până la urmă, există nişte acţiuni pe care primăria le face, ca de exemplu recepţia unor lucrări. Diferitele lucrări, cum ar fi caiete de sarcini sau proiecte de execuţie, sunt gestionate până la urmă de primărie. A fost problema de pe Bega faptul că trotuarele sunt prea înguste. Proiectul tehnic a fost recepţionat de cineva care avea tema proiectului şi putea să constate la momentul respectiv că există probleme”, a exemplificat Dogariu. Reprezentantul guverului în teritoriu a conchis că „nu sunt mulţumit întru totul de modul în care primarul s-a conformat”.
