ilie-sarbu

Pesediştii din Timiş au luat poziţie faţă de declaraţiile fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, care în calitate sa dublu candidat al PMP Timiş atât pentru alegerile parlamentare de pe colegiul III, cât şi cele pentru Parlamentul European, l-a catalogat pe senatorul PSD Ilie Sârbu ca fiind „un cap al mafiei locale a cărui influenţă a fost de a-şi pune fiica în PE şi de a-şi primi în Parlament ginerele”.

Prin intermediul unui comunicat semnat Biroul de presă al PSD Timiş, roşiii din judeţ transmit că „nivelul josnic al acestui tip de discurs politic este dezavuat total de către timişoreni, adică exact oamenii cărora Daniel Funeriu vine acum să le ceară votul şi încrederea. Pesediştii spun că fostul ministru nu cunoaşte timişorenii şi cu atât mai puţin viziunile lor politice”. „Orbit de un băsism exacerbat, Funeriu atacă furibund, însă, ca de obicei, fără substanţă şi fond. Încearcă să se agaţe cu disperare de alte nume ale politicii în încercarea de a-şi croi un drum propriu. Acest drum va fi oprit, suntem convinşi, în 25 mai, când timişorenii îl vor sancţiona pentru tot răul făcut în perioada în care a făcut parte din luminoasele guverne conduse de Emil Boc”, cochid social-democraţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.