Poliţiştii timişeni de investigare a fraudelor efectuează controale la agenţii economici din Lugoj, în cadrul unei acțiuni menite să prevină şi să combată evaziunea fiscală. La acţiune participă şi reprezentanţi ai I.T.M., O.P.C. dar şi ai Poliţiei Locale Lugoj.
Sunt vizați mai mulţi agenţi economici din pieţe şi centre comerciale. ”Echipele de control verifică respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea, concordanţa între stocurile criptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare, precum şi verificarea situaţiei contractuale a angajaţilor”, a declarat Ancuța Morariu, ofițerul de presă al Poliției Timiș. Se verifică, de asemenea, respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri, fiind amplasate mai multe filtre rutiere pe raza Lugojului.
Poliţiştii de investigare a fraudelor au efectuat controale la 48 de agenţi economici din municipiul Lugoj. La finalul acțiunii au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 110.000 de lei, fiind indisponibilizate ţigarete, legume, produse cosmetice şi articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de 5.000 de lei.
”Au fost întocmite și trei dosare penale, unul pentru contrabandă şi două dintre acestea pentru efectuarea de acte de comerţ cu produse care purtau însemnele unei mărci înregistrate fără acordul titularului”, a mai arătat Ancuța Morariu, purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș.
Astfel, un bărbat de 52 de ani din Lugoj a fost depistat de poliţişti în piaţa George Coşbuc în timp ce oferea spre vânzare 3.500 de ţigarete de contrabandă.
Într-un complex comercial au fost identificaţi doi agenţi economici care ofereau spre vânzare articole vestimentare şi încălţăminte contrafăcute.












