În lumina unor evenimente din ultimele zile, vreau să vă vorbesc despre arta de a fi un bun părinte. Nu e un secret pentru nimeni că deja de pe la 28 de ani femeia e notificată subtil, sau nu, că riscă să rămână fată bătrână, dacă tot are pretenţii de la bărbaţi. Ce mai, vecinii mei mă întreabă de pe la 22 de ani de ce nu mă mărit. Aşa, cu trecerea timpului mai renunţăm la standarde, mai facem un compromis, o căsnicie şi de ce nu, un copil , chiar dacă poate nu suntem pregătiți, că doar e cursul firesc al lucrurilor. Zilele trecute am văzut pe stradă un copil zgâlţâit de mama sa pentru că cerea ciocolată. În timp ce se smucea copilul, femeia îl certa pentru poftele exagerate. De menţionat că ea era cu ţigara în mână. La nici o zi distanţă, în Parcul Copiilor, un tată îi spunea fiicei sale că dacă nu se mişcă mai repede o dă „la ţigani”. Eu nu am copii, dar nu ştiu dacă e normal să zgâlţâi un micuţ care vrea o ciocolată cu maxim cinci lei, când tu dai sute de lei pe lună pe ţigări. Mă gândesc, totuşi, că micuţii ameninţaţi că vor fi lăsaţi „la ţigani” vor ajunge şi ei nişte mici rasişti. Mă mai gândesc şi că atunci când un copil se loveşte de ceva prin casă şi părintele îl ajută să bată obiectul respectiv, copilul învaţă că e bine să pedepsească entitatea care i-a făcut rău, chiar dacă poate a avut şi el o parte din vină.
Câţiva ani mai târziu părintele se miră când aude că pruncul său a avut o altercaţie la şcoală şi pretinde că nu înţelege de unde asemenea porniri la copilul lui pe care l-a educat atât de bine. Să nu mai vorbim de faptul că Facebookul e plin de fetiţe sub zece ani machiate şi pozate chiar de mamele lor. Realizez că nu putem impune o lege în România prin care să limităm natalitatea. Cu toate acestea, ceva trebuie făcut. Facem campanii pentru Roşia Montană, ne preocupă gazele de şist, salarii mari, dar când vine vorba de copii suntem indiferenţi. Probabil că ar fi cazul să înţelegem şi noi că fiecare îşi are drumul său. Că nu toţi tebuie să avem copii la o anumită vârstă, unii poate chiar deloc. Probabil arta de a fi părinte e una atât de fină, încât nu poate fi complet deprinsă niciodată. Mereu cei care ne dau viaţă şi ne iubesc vor face greşeli. Dar de aici până la ignoranţa şi nepăsarea de care dau dovadă unii părinţi în plină stradă e cale lungă, ruşinoasă şi care duce clar spre un viitor care nu pare unui radiant.
