Procurorii și polițiștii de la DNA Timișoara l-au prins, astăzi, în flagrant, în timp ce lua mită pe unul dintre oamenii de încredere ai președintelui Consiliului Județean Caraș Severin, Sorin Frunzăverde – Ianăș Roșeți, directorul Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul consiliului județean. Prin direcția acestuia treceau practic toate contractele importante ale instituției – de la amenajarea de drumuri și până la deszăpeziri. Roșeți este de asemenea extrem de apropiat de vicepreședintele CJ Caraș Severin, Ionesie Ghiorghioni și este considerat omul cheie în distribuţia fondurilor publice din judeţ.
Conform primelor informații, Ianăș Roșeți a fost prins în flagrant când primea 9.000 lei de la un mituitor ca șpagă pentru un contract atribuit, suma totală pretinsă fiind de 8.000 euro. Flagrantul a fost făcut în locuința acestuia din Teregova. Aceasta a fost o nouă tranșă de bani, suma primită de angajatul consiliului județean reprezentând 10% din valoarea contractului.
Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla toate detaliile acestui caz.
UPDATE 1 Conform celei mai recente declarații de avere depuse pentru funcția de director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin, Ianăș Roșeți deține în acest moment un total de 1.546 de metri pătrați de teren intravilan în Caransebeș și în comuna Teregova, suprafețe moștenite sau cumpărate, dar și 6 hectare de pădure în zona Teregova, obținute prin Legea 18. Tot în localitatea natală Roșeți are și o casă moștenită, în timp ce la Caransebeș a cumpărat un apartament în 2002 și o casă în 2007. La rubrica „bunuri mobile” apare doar un Tractor, cumpărat în 1992. Ianăș Roșeți are la bancă 117.396 lei, în depozite sau conturi curente.
Salariul său de funcționar public a fost, în ultimul an, de 34.237 lei, în timp ce soția sa, Maria, a adus în casă 19.277 lie, drepturi salariale de la Complexul de Servicii Sociale „Bunavestire” din Caransebeș. Soții Roșeți au făcut bani frumoși și din agricultură, cei doi adunând împreună, în 2013, aproape 260.000 de lei, conform ultimei declarații de avere a lui Ianăș Roșeți.
UPDATE 2 Ianăș Roșeț va fi adus în această seară la sediul DNA Timișoara, pentru audieri.
UPDATE 3 La ora 21,35, Ianăş Roşeţi a ajuns la sediul DNA Timişoara sub escortă. „Nu sunt vinovat cu nimica. Nimic nu cunosc. Nu ştiu cum au ajuns banii. A criculat multă lume pe la mine. Am muncitori”, a susţinut Roşeţi înainte de a fi dus la audieri.
UPDATE 4 La ora 01,40, Ianăș Roșeți a ieșit din sediul DNA Timișoara încătușat după ce pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pe 24 de ore pentru luare de mită. Ascunzându-şi cătuşele cu o haină, Roşeţi a spus doar „nu am declarat nimic. Sunt nevinovat. Nu cunosc de unde au apărut bani. Nu au legătură (cu contractele de la Consiliul Judeţean Caraş Severin, n.a.)”. Suspectul a fost dus în arestul Poliţiei Timiş, urmând ca mâine să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă. Înainte de cei 9.000 lei primiţi în momentul flagrantului, Roşeţi a mai primit alţi 2.000 lei.













