locomotiva 1

Doi experţi tehnici bănuiţi că au minţit în rapoarte de expertize judiciare pentru a scăpa de închisoare inculpaţi în dosare care vizau trafic cu locomotive cu abur din tezaurul României au fost reţinuţi pentru mărturie mincinoasă şi fals intelectual.

Procurorii din Deva au coordonat efectuarea a trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a municipiului Slobozia pe proprietăţile a două persoane, Georgescu Şerban Lacriţeanu şi Răsvan Ciucă, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă şi fals intelectual.

„La percheziţie au fost identificate, ridicate şi recuperate aproximativ 450 de plăci de identificare ale unor locomotive şi vagoane de epocă, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional, unele dintre acestea sustrase de pe locomotive cu abur clasate în Tezaurul României, precum şi documente din arhiva Ministerului Transporturilor”, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.

Potrivit sursei citate, cei doi sunt bănuiţi că în cursul judecăţii, în recurs, suspecţii au efectuat noi expertize judiciare cu privire la bunurile care au făcut obiectul unui dosar de trafic cu bunuri de importanţă tehnică, respectiv şase locomotive cu abur şi un locomobil.

locomotiva 2

„În calitate de experţi, cei doi suspecţi au întocmit rapoartele de expertiză, atestând fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, astfel că decizia asupra nevinovăţiei inculpaţilor s-a luat, în principal, în considerarea concluziilor acestor expertize. Activităţile în cauză au fost derulate în cooperare cu Serviciul Român de Informaţii şi sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi Serviciului de Acţiuni Speciale Hunedoara. Faţă de suspecţi s-a luat măsura reţinerii pe 24 ore, fiind prezentaţi Parchetului de pe Judecătoria Deva cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile. Urmează ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva să dispună în cauză”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii a propus retragerea atestatului de expert pentru cei doi suspecţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.