catalin teaca 1
Agentul Cătălin Teacă, după audierile de la postul din Maşloc

Un polițist de la Rutieră este suspectat de braconaj după ce, azi noapte, a fost prins având asupra sa arma de vânătoare după ce în pădure de unde a ieşit s-au auzit mai multe focuri de armă şi au fost găsite urme de sânge. Alertă s-a dat pe fondul de vânătoare din satul timișean Comeat după ce paznicii de vânătoare și cei de la fondul de vânătoare Valea lui Liman au auzit un prim foc de armă. „Cu binoclul am văzut că erau trei persoane. Prima dată au tras undeva după şapte seara. I-am văzut cum au căutat în stânga şi-n dreapta porcul mistreţ, dar nu l-au găsit. Au mai stat şi pe lanouăseara s-a mai auzit un foc de armă. S-a auzit guiţatul porcului rănit. Au rămas în pădure până s-a întunecat. Unul dintre ei şi-a aprins o ţigare cât au stat să se întunece bine. Între timp, i-am anunţat pe cei de la postul de poliţie din Maşloc şi pe cei de la Serviciul Arme pentru că nu era nicio vânătoare pentru care să existe autorizaţie”, a povestit unul dintre paznicii de vânătoare. Din pădure a apărut un jeep fără numere de înmatriculare în care erau trei bărbaţi, toţi îmbrăcaţi în echipament de camuflaj. Când poliţistul le-a făcut semn să tragă pe dreapta, şoferul s-a speriat şi a ieşit cu maşina de pe şosea, răsturnându-se într-o parte.

Surpriza a fost că unul dintre pasageri era agentul Cătălin Teacă de la Biroul Poliţiei Rutiere Timişoara. Acesta a susţinut în primă fază că a fost cu cei doi prieteni ai săi să caute caii pe care i-au pierdut în pădure, după care a intrat în locuinţa acestora. După scurt timp, poliţistul a apărut fără hainele de camuflaj, îmbrăcat în blugi şi o bluză. În jeep a fost găsit, iniţial, doar tocul unei arme de vânătoare. Poliţiştii de la Serviciul Arme au reuşit să descopere şi o armă – o carabină cu lunetă – aruncată lângă nişte tufe, lângă maşină. Agentul Teacă a recunoscut că este arma sa. ” În data de 13, în timp ce mă aflam în satul Comeat, am avut arma proprietate personală, de vânătoare, am vrut să o reglez  pentru tir, dar nu am folosit-o. Dânșii de la ocol făceau pândă și când ne-am intors din pădure cu ea, că nu am apucat să o reglez, au zis că s-au auzit focuri de armă și am picat că eu aș fi folosit arma. Nu s-a folosit, nu s-a tras cu ea. A fost doar pentru reglaj tir. Nu am fost la nicio vânătoare. Nu de la mine au fost focurile de armă. După ce am vrut să reglez arma, am fost cu cei doi să căutam animalele pe care le-au pierdut animalele. Nu știu cine a tras în pădure. Pădurea e mare. Arma a picat din maşină când s-a răsturnat într-o parte. Nu era în toc pentru că am luat-o pentru simplu fapt ca să o reglez, dar nu am tras cu ea. Am intrat în pădure pe la şapte seara şi am ieşit pe la unşpe”, a declarat Teacă pentru PRESSALERT.ro. Iniţial, a afirmat că a fost cu arma de vânătoare şi a tras cu ea pentru a face reglaje. Poliţistul a negat şi faptul că a fost îmbrăcat în haine de camuflaj, deşi au fost mai mulţi martori în momentul în care maşina în care se afla a fost oprită.

Traian Lombrea, șeful Ocolulu Silvic Timișoara, a confirmat faptul că în urma primelor verificări făcute pe fondul de vânătoare unde s-a tras s-au găsit urme de sânge. „Pentru că era noapte nu am putut să facem cercetări amănunţite. Astăzi, vom căuta porcul mistreţ care a fost împuşcat”, a susţinut Lombrea. Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice au început ancheta în acest caz pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj  şi au ridicat arma de vânătoare a poliţistului. După primele audieri de la postul din Maşloc, poliţiştii de la Arme îi vor audia şi pe cei doi parteneri de plimbări nocturne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.