festival catalan

Cel mai mare festival catalan din afara Spaniei ia startul la Timişoara, astăzi, la Galeria Helios, la ora 14. Deschiderea evenimentului a fost precedată de o conferinţă de presă susţinută de viceprimarul Dan Diaconu care a spus că acesta este „un eveniment pe care l-am făcut cunoscut şi noi şi domnii consuli. Toate evenimentele acestui festival sunt foarte interesante şi pentru cetăţeni şi pentru organizatori. Alegerea Timişoarei ca şi gazdă înseamnă o recunoaştere a Timişoarei ca şi centru turistic important în România şi în Estul Europei pentru că în mod foarte rar am avut astfel de evenimente”.

Diaconu a spus că prin astfel de festivaluri se dezvoltă relaţii de prietenie şi cooperare şi că evenimentul este în beneficiul candidaturii Timişoarei la tilul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021. José Miguel Viñals, consul Onorific al Regatului Spaniei în Timișoara a informat că „în Spania au fost scrise sute de articole despre acest eveniment şi la el vor lua parte, pe lângă jurnalişti, şi oficialităţi”. Consulul consideră că din toate oraşele din ţara noastră Timişoara este cel mai potrivit oraş pentru a găzdui un astfel de festival. „Scopul este să strângem legăturile între Barcelona şi Timişoara”, a conchis Viñals. Cu o tradiţie de 26 de ani, festivalul a mai fost găzduit de oraşe precum Bruxelles, Paris sau Amsterdam. Programul detaliat poate fi consultat aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.