Caz incredibil în județul Timiș – un tânăr de 31 de ani a recurs la un gest extrem, noaptea trecută. Bărbatul din Făget și-a tăiat penisul cu un cuțit, iar din cauza hemoragiei puternice risca să-și piardă viața. Acum, tânărul se află internat în secția de Urologie a Spitalului Județean Timișoara.
Ovidiu Bedreag, medic în cadrul secției ATI din cadrul Spitalului Județean Timișoara, ne-a declarat că incidentul s-a petrecut în timpul nopții trecute. “În prezent, pacientul este în afara oricărui pericol, a pierdut destul de mult sânge. Noi l-am anesteziat azi dimineață, a fost operat în secția de Urologie, unde este internat în acest moment”, ne-a spus medicul Ovidiu Bedreag. Bărbatul nu le-a spus medicilor de ce a recurs la acest gest, dar Ovidiu Bedreag crede că este vorba despre o “tulburare psihică evidentă”. Potrivit medicilor, organul genital nu mai poate fi reabilitat medical.







