Noapte agitată pentru una din cele mai bogate familii de ţigani din Timișoara – familia Cârpaci. Membrii clanului au alertat autorităţile, azi noapte, pe motiv că ar fi încercat cineva să le dea foc la vila cu numărul 24 de pe bulevardul C.D.Loga din Timișoara. Aceștia au spus că, în jurul orei 2, cineva le-a spart geamul cu o piatră și a aruncat în curtea vilei în care locuiesc o sticlă cu combustibil.
Cei care locuiesc acolo, în număr de 10, s-au trezit speriați de o bubuitură. Când au ieșit din vilă au văzut cum arde în curtea din fața casei o sticlă din plastic în care a fost benzină și o cârpă. Agresorii au aruncat cu o piatră în geam pe care l-au spart parțial, după care au aruncat și sticla. Țiganii susțin că au fost amenințați cu moartea și cred că atacul cu cocktail Molotov pentru că nu au plătit o taxă de protecție în valoare de 100.000 de euro. „Noi dormeam în casă și oamenii ăștia au spus că vin peste noi și aruncă sticle pline cu benzină și că ne dau foc dacă nu le dăm 100.000 de euro. Vrea să îi dăm bani de frică, de protecție. Noi suntem oameni de afaceri și din cauză că ne merge bine, oamenii vor să ne omoare în casă. Am fost la Poliție și când au văzut că nu ne pot omorî așa, ne-au amenințat că ne aruncă în aer casa”, ne-a declarat Gradu Cârpaci.
Mai mult decât atât, în urmă cu o săptămână de zile, membrii clanului s-au trezit cu trei coroane mortuare în fața casei, iar pe ele scria „Pentru Baciu. Dumnezeu să-l odihnească”, „Lui Cadolar pentru Boloboaia. Dumnezeu să-l ierte”. „Din partea familiei Nicolae Guță. Dumnezeu să-l odihnească pe ministrul de Finanțe”. În comunitate, așa-zisul „ministrul de Finanțe” este chiar țina atacului, Gradu Cârpaci. Rromi au păstrat coroanele și le-au aliniat azi-noapte în fața casei. „Știe și Poliția că avem noi aici coroanele de morți. Noi am fost plecați în Germania și când am venit le-am găsit la ușă”, a afirmat soția lui Gradu Cârpaci.
În urmă cu un an de zile, membrii clanului au făcut o plângere la Poliție care viza amenințările primite din partea unui alt clan ţigănesc, care face bani, spun cei din clanul Cârpaci, din taxe de protecție. Gradu Cârpaci bănuiește că în spatele atacului se află unul din membrii acelei familii, căruia i-a plătit anul trecut o astfel de taxă, în valoare de 10.000 de euro. „I-am dat lui Dumitru Ciuraru acum un an de zile 10.000 de euro. De frică i-am dat banii ăștia. Acum iar au venit peste noi să le dăm 100.000 de euro. Că dacă nu îi dăm 100.000 de euro ne ia copii din familie, ne omoară”, a mai declarat Gradu Cârpaci.
În urma incidentului nu au existat victime întrucât focul nu s-a răspândit. La fața locului au ajuns polițiștii care au început o anchetă. Aceștia vor sta de vorbă atât cu membrii clanului cât și cu cei acuzați, pentru a vedea dacă au vreo legătură cu incidentul. La vilă a ajuns și o echipă de criminaliști care a verificat curtea pentru a ridica probe și dovezi în vederea identificării piromanului.







