Comisarul șef de la penitenciarul Arad care a luat mită împreună cu soția sa, de la ruda unui deținut, a fost trimis în judecată. De urmărirea penală nu a scăpat nici nevasta ofițerului. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a soților Doru Mihai Belezan, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi Rodica Mariana Belezan, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în data de 24.07.2014, ”inculpatul Doru Mihai Belezan, comisar şef de penitenciar, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad, a primit de la martora denunţătoare suma de 2000 de euro, pentru a dispune ca fiul ei, deţinut în Penitenciarul Arad în executarea unei pedepse, să fie repartizat la un loc de muncă din cadrul penitenciarului. Inculpata Belezan Rodica Mariana, agent şef de penitenciar în cadrul Penitenciarului Arad, a înlesnit primirea de către inculpatul Belezan Doru Mihai, soţul său, persoană cu atribuţii în ceea ce priveşte repartizarea deţinuţilor la punctele de lucru, a sumei de 2000 de euro de la martora denunţătoare, pentru ca acesta să dispună cu privire la scoaterea la muncă a fiului martorei denunţătoare, deţinut în penitenciar în executarea unei pedepse”.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.






