După ce PRESSALERT.ro a dezvăluit tunul imobiliar pe care Fundaţia Caritatea vrea să îl dea cu sprijinul primarului Nicolae Robu, care a semnat pentru declasificarea monumentelor istorice din vecinătatea primăriei, edilul admite că acele clădiri trebuie rase de pe faţa pământului pentru ca în zonă să se construiască un hotel, în condiţiile în care în centrul oraşului există nu mai puţin de patru hoteluri. Pentru a-şi acoperi semnătura dată pe acte despre care arhitectul şef Ciprian Cădăriu nu avea cunoştinţă, Robu încearcă să salveze aparenţele şi dă vina pe grupri de interese în condiţiile în care Ordinul Arhitecţilor din Timişoara a condamnat decizia municipalităţii..
„Vis-a-vis de Primarie (da, tocmai acolo!), sta in paragina de ani de zile un teren si o cladire in care a functionat candva Liceul Izraelit si apoi Liceul de Arte Plastice, totul PROPRIETATE PRIVATA a Fundatiei Caritatea. Proprietarul doreste, in sfarsit, sa-si valorifice proprietatea, obtinand anularea statutului de zona protejata, lucru pe care EU IL SALUT. Auzindu-se, insa, ca acolo se va construi un super hotel, cu facilitati pt conferinte, SPA etc., un anumit grup, care are un hotel nu prea departe, a intrat in fibrilatii. Deh, fara concurenta e una -esti cel mai bun!-, cu concurenta e alta! Si-atunci, a inceput „grija” pt patrimoniul istoric”, scrie Robu pe Facebook.
Pe final, în stilul caracteristic şi belicos, edilul anunţă că „eu nu mă sperii, sunt dispus să înfrunt pe oricine, inclusiv trusturi media, ziarişti, agenţi de influenţă, instituţii ale statului, corupte (evident nu 100%, slavă Domnului) – parcă aduce a mafia, nu vi se pare? –nimeni neputându-mă şantaja cu nimic, pentru că toată viaţa am fost corect, cinstit şi am respectat legea”.
Interesant este faptul că deşi pentru Fundaţia Caritatea sepoate face declasificarea ca şi monument istoric, atât de aplaudată de primar, pentru alţi proprietari de imobile istorice, primăria aplică sancţiuni pentru neîntreţinerea monumentelor.







