calorifer

Săptămâna trecută regia locală de termoficare anunţa că „având în vedere prognoză meteo nefavorabilă anunțată pentru următoarea perioadă de timp, există posibilitatea ca Colterm să înceapă probele la cald și furnizarea agentului termic, pe timpul nopții. Pentru a preîntâmpina eventualele evenimente neplăcute ce ar putea apărea, rugăm pe această cale asociațiile de proprietari să verifice instalațiile interioare”. Ei bine, s-a scurs o săptămână în care temperaturile de afară au fost unele scăzute, dar caloriferele timişorenilor au rămas reci. Conform legislaţiei furnizarea agentului termic începe doar de la 1 octombrie.

Cu toate că nu au fost puţini timişorenii care s-au plâns de faptul că apartamentele în care locuiesc au devenit ca nişte igluuri, directorul Colterm, Mircea Cristian, are un răspuns simplu. Căldura se furnizează doar la cerere înainte de data de 1 octombrie, iar numărul celor care au luat frigul în serios şi au mers cu jalba în proţap la companie a fost relativ mic. Doar cinci persoane. Având în vedere că deja au fost făcute probe la cald, furnizarea de agent termic va începe de îndată ce temperaturile de afară vor scădea din nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.