florin kovacs avocat 1

Avocatul timișorean Florin Kovacs a fost în acestă seară invitat la PRESSALERT LIVE, unde a făcut afirmaţii extrem de dure la adresa lumii interlope din Timişoara, după ce un interlop a fost bătut cu parii chiar lângă sicriul mamei sale.

Kovacs a spus că nu găseşte normal comportamentul interlopilor din Timişoara care au ajuns să se bată în stradă. Cu toate că este de acord că este necesar ca poliţia să intervină, avocatul a menţionat că ”dacă se împuşcă între ei, nici să nu intervenim. Şi în Statele Unite se mai împuşcă între ei şi mai vine poliţia, mai dă cu furtunul mai spală. (…) Nici ambulanţă nu le-aş trimite când se bat. Trimit pompierii să spele, să cureţe de miros. (…) Măcar să le asigurăm măsuri de castrare chimică, să nu se mai reproducă. Eu sunt mai pragmatic, serviciile de ambulanţă trebuie să intervină la cauze importnate. Probabil în casa funerară au făcut şi o şedinţă de spiritism”. Kovacs a mai precizat că i se pare exagerată atenţia de care se bucură astfel de cazuri în detrimentul unui violuri sau agresiuni în plină stradă.

Invitată alături de avocatul Kovacs, jurnalista Sabina Mihăică a fost ceva mai temperată şi a declarat că agresiunile dintre interlopi „transmit un mesaj neplăcut cetăţenilor. Asta se vede şi din comentariile cititorilor foarte mulţi oameni spun unde este poliţia şi se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă era vreun copil prin zonă. Îmi e teamă că într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat vom avea comunicări de tipul x a ajuns în mijlocul unui schimb de focuri”.

Mihăică a mai adăugat că „dacă speculăm, acţiunile autorităţilor abilitate ne pot conduce la astfel de explicaţii, de corupţie. Altă explicaţie decât incompetenţa nu poate fi decât corupţia. Mai avem o variantă, cea normală, în care slujbaşii publici ar trebui să îşi facă treaba”.

Pentru a vizualiza aceasta transmisiune aveti nevoie un browser cu suport JavaScript activ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.