Observ că a devenit o modă să aruncăm cu noroi înspre Bucureşti în vreme ce pe plan local stăm cu mizeria sub covor şi chiar pe el. Vineri, mai să fac o criză de nervi în sediul PNL Timiş. În conferinţa de presă întreb şi eu ca orice om care nu circulă cu Jeep-ul pus la dispoziţie de instituţie cu tot cu şofer, când se repară problema panourilor de afişaj ale RATT, nu de alta, dar am făcut cunoştinţă cu frigul graţie Colterm. Plus că m-am cam săturat să aflu că sunt în anul 2000, să plec din staţie şi mai apoi tramvaiul să treacă pe lângă mine. Am primit acelaşi răspuns de la primarul Nicolae Robu. Acelaşi pe care l-am primit şi în alte dăţi. „Se face, se face, dar nu se poate face totul peste noapte”. Chiar aşa! De ce atâta revoltă şi nerăbdare, Loredano? Ce dacă trec patru, cinci ani, moare cineva? Dar până acum a murit? Nu! Bine, ţandăra nu a stat să îmi sară decât atunci când primarul îmi explica mie cum stă treaba în tramvaie, cum nu miroase şi cum vehiculele vin la timp iar panourile nu dau erori. Oare cum să vorbeşti cu atâta nonşalanţă despre ceva ce îţi e străin, căci nu ai mai mers de ani buni cu tramvaiul?
Cu câinii vagabonzi e aceeaşi poveste. Iar explicaţia e una simplă. Timişoara e un oraş de cinci stele, pentru cine trebuie. Când traversezi oraşul de pe scaunul din dreapta al Jeep-ului cu şofer personal, când esti primar sau viceprimar, şef CJT sau alt superstar local şi eşti primit ca un VIP peste tot pe unde mergi, da, oraşul e frumos! Perfect chiar! Că doar nu stai cu frica în sân că poate copii tăi vor fi muşcaţi de câini când pleacă la şcoală, nu îţi taie nimeni din salariu că ai întârziat la muncă dacă ai pierdut tramvaiul şi ce e şi mai grav, cetăţenii nu îţi mai taie zâmbetul ipocrit cu un vot.
