Primarul Nicolae Robu are în continuare speranțe mari legate de demolarea turnulețelor de la palatele țiganilor din Timișoara. Recent, primarul a cerut de la Direcția de Urbanism un inventar al turnulețelor din urbea de pe Bega. Rezultatele parțiale au demonstrat că cele mai multe au autorizație de construire astfel că nu vor putea fi demolate.
Edilul a comentat vineri că „vom face toţi paşii pentru a aduce clădirile la forma lor autorizată, clădirile să fie în acord cu autorizaţia. Care nu sunt în acord, jos clădirile, jos turnuleţele, trebuie să ştie că legea e lege. S- a ajuns la ce s-a ajuns prin felul în care s-au afirmat romii, prin lipsă de fermitate. Dacă au văzut că autorităţile locale nu au fost ferme, ba au putut să facă petreceri unde s-au luat de umeri unii cu alţii, normal că li s-a urcat la cap şi au gândirea că pot construi ce vor, că mai dau câte o spagă, că sunt stăpânii universului”.
Momentan municipalitatea se judecă cu o familie de țigani de pe strada Romulus, care, deși are un palat cu turnulețe construite ilegal, refuză să le dărâme.







