teren_paraginaPrimarul Nicolae Robu insistă să îşi manifeste talentele de economist. După ce a anunţat introducerea taxei pe turnuleţ pentru a stopa poftele etniei rrome din urbea de pe Bega, fără a avea succes, Robu face un nou anunţ bombă.

„Constatăm în municipiul Timișoara, dar putem face aceeași constatare și în alte orașe, că o mulțime de terenuri ajunse pe mâna unora și a altora de o manieră care naște semne de întrebare, dar asta e altă discuție sunt lăsate în paragină. Imaginea orașului este afectată puternic negativ de clădirile în paragină unele chiar în curs de a se demola. Vreau să introducem taxa pe paragină, am făcut o tentativă cu taxa pe turnuleț, era vorba despre o taxă pe chici, doresc să introducem taxa pe paragină prin care să apară creanțe fiscale vizavi de cei care nu sunt în stare să își valorifice proprietățile. Nu primăria trebuie să clarifice dacă e corect legal sau incorect legal. Treaba primăriei este să încerce să dea orașului o altă imagine. Trebuie să îi taxăm să punem o presiune, să plătească încât să se trezească să fie preocupaţi” , a declarat edilul.

Primarul spune că speră ca taxa să fie cât mai mare și că momentan se lucrează la a găsi o modalitate de a fi introdusă în sistemul de taxe, pentru că paragina nu este inclusă ca infracţiune. Mai mult, Robu speră ca birul să fie cât mai mare, ca astfel creanţele să se strângă şi oamenii să fie nevoiţi să ia măsuri sau să vândă terenurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.