Victoria clară a lui Klaus Iohannis în lupta pentru alegerile prezidențiale naște reacții la nivelul județului Timiș. Liderii politici par să fi uitat de lupta grea pe care mai până ieri o duceau și, la finalul furtunii, toți speră la binele țării.

Lideru PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, ne-a declarat că „victoria lui Klaus Iohannis este un rezultat istoric pentru România şi pentru Europa”.

Șeful PSD Timiș, Titu Bojin, a spus că „nu am ce să declar decât că îi felicit pe învingători, felicit echipele lui că au fost mai bune decât ale noastre. Noul președinte sperăm să fie cum a declarat, un bun mediator la nivel național și internațional. Lucrurile se vor așeza vom avea și un guvern și un președinte care vor putea să conducă țara. Avem nevoie de liniște și nu de noi crize guvernamentale în prag de iarnă. E nevoie să vedem ce facem cu anumite legi precum cea electorală sau modificarea Constituției sau legea descentralizării pentru ca fiecare regiune să poată să se guverneze”.

Șeful UNPR Timiș, Ion Răducanu a comentat că „am pierdut alegerile pentru lipsa de organizare a votului în diaspora. Acesta este elementul esenţial care a provocat nemulţumiri. Dacă erau vreo 30 sau 50 de secţii în plus nu votau mulţi oameni în plus, dar să nu poată să voteze nu e lucru bun. Iohannis nu a căştigat pentru că poporul are o mare încredere că a găsit preşedintele cel mai bun, ci a câştigat pe votul masiv negativ dat alianţei de la guvernare care nu a fost în stare să organizeze alegerile cum trebuie”.

Senatorul PNL Ben-Oni Ardelean a declarat că „sunt bucuros să avem un președinte altfel care repune România în sfera țărilor occidentale care aduce prosperitate și bunăstare în întreaga Românie nu doar pentru o gașcă de oameni care să se înfrupte din bunul public cred că de astăzi România va avea o altă direcție în ceea ce privește economia investițiile și politica internațioală și va readuce în prim -plan cetățeanul ca beneficiar al politicilor publice făcând astfel ca revoluția câștigată în 1989 de cetățeni să pună în valoare dezideratele pe care le-am avut cu toții. Succesul obținut de Klaus Iohannis este succesul nostru al tuturor”.

UPDATE 1 Șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, a postat pe Facebook un text prin care adresează mulțumiri cetățenilor care au votat și echipelor care au muncit pentru campania lui Iohannis. Primarul consideră că prin votul scrutinului de ieri „oamenii au spus STOP FĂRĂDELEGILOR, STOP AROGANŢEI, STOP PUTERII SIMBIOTICE A JEFUITORILOR ŞI POMANAGIILOR, LENEŞILOR, constituiţi de primii în masă de manevră”.

Laurenţiu Nistor PSD

UPDATE 2  Preşedintele PSD Hunedoara, parlamentarul Laurenţiu Nistor, consideră că rezultatele alegerilor trebuie analizate în Comitetul Executiv Naţional al PSD însă nu crede că Victor Ponta ar trebui să demisioneze deoarece „nu e singurul vinovat. Preşedintele PSD Hunedoara, parlamentarul Laurenţiu Nistor, spune că PSD trebuie să analizeze rezultatele alegerilor şi cel mai potrivit ar fi ca acest lucru să se facă în Comitetul Executiv Naţional.

„Rezultatele alegerilor trebuie analizate însă nu consider că e nevoie de un congres extraordinar pentru asta. Putem discuta rezultatele alegerilor în Comitetul Executiv Naţional, însă nu cred că e oportună demisia lui Victor Ponta. Nu e singurul vinovat de rezultatul alegerilor. Trebuie discutată fiecare situaţie în parte şi trebuie să gândim bine. Nu cred că trebuie luate măsuri drastice. Trebuie să găsim soluţii pentru că în doi ani intrăm din nou în alegeri, în cele locale. Nu e cazul să ne dezbinăm acum”, a declarat liderul PSD Hunedoara. Parlamentarul Laurenţiu Nistor consideră că Victor Ponta „a convins ca premier” motiv pentru care trebuie să păstreze postul.

„Ca premier Victor Ponta a făcut umai lucruri bune pentru România. Sperăm că va conlucra bine, în mod corect cu Klaus Iohannis. Sper că relaţia va fi una în baza legii din partea preşedintelui. Asta şi-a dorit electoratul, iar votul e suveran”, a mai adăugat Nistor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.