Tribunalul Timiș a dat astăzi sentința în dosarul în care a judecat solicitarea președintelui Consiliului Județean Timiș, pesedistul Titu Bojin, de a-i fi revocat controlul judiciar dispus de DNA.
Vă reamintim, Titu Bojin este cercetat penal de structura centrală a DNA pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul în care consilierul județean Marcel Mihoc este în continuare arestat, alături de alți inculpați.
Procurorii au dispus cercetarea în liberate a președintului CJT, sub control judiciar, acesta având o serie de interdicții, printre care cea de a părăsi țara sau cea de a vorbi cu ceilalți suspecți din dosar.
Tribunalul Timiș a anunțat astăzi că admite solicitarea lui Bojin și i-a admis revocarea controlului judiciar. Deciza poate fi atacată de către DNA.
Bucuros, Bojin a susținut că nu comentează decizia instanței până nu va vedea în scris hotărârea.







