isj timis

Profesorii din județul Timiș care au dorit să participe la concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar adjunct au putut să-și depună dosarul de înscriere până ieri. Astfel, după finalizarea perioadei de înscrieri, la sediul Inspectoratului Școlar Timiș și-au depus dosarele patru candidați, care se „bat” pe trei posturi de inspectori școlari adjuncți.

Este vorba despre cei trei inspectori școlari adjuncți care ocupă aceste funcții în prezent, și anume Aurelian Sima, Francisc Halasz și Cornel Petroman, plus Mihaela Dana Petrov, directorul Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara.

Concursurile pentru ocuparea celor trei posturi de inspectori școlari adjuncți în județul Timiș vor avea loc în perioada 20 aprilie – 29 mai, la sediul Ministerului Educației. Vă reamintim că și actualul inspector școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, a susținut un astfel de concurs la Ministerul Educației și a reușit să obțină una dintre cele mai mari note din țară. Aura Danielescu a fost singurul candidat pentru acestă funcție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.